VIDEO Podul peste Dunăre nu se deschide anul acesta așa cum s-a promis Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Lucrările la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila au început în 2017 și trebuiau terminate în decembrie 2021. CNAIR a anunțat că podul nu se va deschide anul acesta.
Constructorul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila și-a luat angajamentul public de mai multe ori ca până la finalul acestui an se va putea circula pe pod între județele Brăila și Tulcea, anunță CNAIR.
Din păcate, ritmul de lucru și mobilizarea lasă încă de dorit, ceea ce face ca terminarea lucrărilor la acest obiectiv să fie în întârziere, deși termenul contractual de finalizare era sfârșitul anului 2021.
Precizăm că în acest moment nu sunt finalizate nici lucrările de construcție a podului propriu-zis, iar cele de la drumurile de legătură sunt la un stadiu fizic de aproximativ 40%.
Menționăm că angajamentul antreprenorului a fost să dea în trafic podul suspendat (inclusiv testarea și echiparea) împreună cu aproximativ 11 km din drumurile de legătură la sfârșitul anului 2022.
Chiar cu extensia de timp de 193 de zile acordată pentru finalizarea lucrărilor prin decizia intanței de apel, constructorul este în continuare în întârziere pe întregul proiect. În plus, această extensie (obținută ca urmare a acțiunii în instanță a WEBUILD S.P.A) se poate referi doar la o secțiune a obiectivului (partea de pod) și nu la întregul contract.
CNAIR așteaptă motivarea instanței pentru a putea stabili exact ce presupune extensia de timp în cauză, se precizează în comunicatul CNAIR.
Video
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- 16 kilometri de autostradă, inaugurați mai devreme. Pe unde se va circula?
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?
- VIDEO Cum se circulă pe cei 11 km din Autostrada Moldovei deschiși azi?