VIDEO: Grevă pe o autostradă din România

VIDEO: Grevă pe o autostradă din România

Angajații uneia dintre firmele care execută lucrări pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda și care a subcontractat realizarea terasamentelor de la antreprenorul general, firma Aktor, au intrat luni în grevă din cauza plăților restante și a lipsei materialelor.

Reprezentanții Marcotim Impex SRL Ciucea spun că este vorba despre facturi de 4,5 milioane lei, neplătite de către contractant și de alte aproximativ 3 milioane de lei reprezentând lucrări care urmează să fie facturate.

Angajații firmei s-au adunat dimineață în fața organizării de șantier de la Beldiu (județul Alba). Tot acolo au fost aduse și o parte din utilaje. Peste drum de locul în care s-au adunat oamenii se află birourile antreprenorului Aktor. Reprezentanții antreprenorului general au declarat pentru G4Media.ro că vor prezenta un punct de vedere abia după ce se vor întâlni cu subcontractorul și au promis că vor reveni cu informații.
Ce s-a întâmplat. Șeful de șantier care reprezintă Marcotim Impex SRL Ciucea, Mircea Rotar, susține că în ultima perioadă nu au mai primit material (pământ și balast) pentru a continua lucrările de terasamente și că, în ciuda faptului că a trimis notificări la CNAIR, DRDP Cluj și Aktor, nu a primit niciun răspuns, până vineri, data până la care ceruse explicații pentru această situație.
Cu alte cuvinte, lucrările sunt oprite, iar plățile pentru ce s-a făcut până acum, întârziate. Facturile restante de un milion de euro reprezintă lucrări realizate în perioada septembrie-octombrie, la care se adaugă cea pe noiembrie.
Societatea Marcotim a obținut un contract cu Aktor în luna august a acestui an și practic nu a mai fost plătită din luna imediat următoare.
„Din 6 august am preluat lucrările de executare a terasamentelor, de la Aktor, pe lotul doi. Ne-am angajat la o cantitate de material și am depășit-o cu 20%. Sunt 510.000 mc de umpluturi în terasamente, lucrări recepționate de Aktor și firma Kappa. Cu toate acestea, de o săptămână, nu ne-au mai dat de lucru, iar plățile întârzie. Nu mai vorbesc cu noi (Aktor – n.r.), nu ne asigură materialul necesar, așa că în 20 noiembrie am făcut notificări la Aktor, DRDP Cluj, CNAIR și firma de consultanță, dar nu am primit răspuns. Le-am transmis că, dacă până în 22 noiembrie nu ne răspund, ne scoatem toate utilajele și părăsim șantierul. Nu ne permitem să ne batem joc de angajați, de oameni sau de impozitele ce trebuie plătite la stat”, a spus Rotar.
Reprezentantul firmei susține că a lucrat și pe lotul 1 (17 km. între Sebeș și Alba Iulia, stadiu lucrări 80,5%) și că acolo situația a fost mai bună, însă pe lotul 2 s-a confruntat cu probleme.
Firma așteaptă acum cu 80 de utilaje și aproximativ 100 de oameni să primească material pentru a continua lucrările.
Dacă în acest an s-a reușit o mobilizare pe lotul doi care oferea la un moment dat speranța că se va putea circula pe acest tronson până la finalul anului 2020, situația din teren arată altceva. În plus, lucrările vor fi îngreunate de venirea iernii.
Potrivit Asociației „Pro Infrastructură”, CNAIR a redus drastic plățile lucrărilor efectuate. Dacă în teren avansul lucrărilor a fost de aproximativ 10 puncte procentuale (până la aproximativ 60%), stadiul financiar este doar de 48,59% (în octombrie).

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.