VIDEO. Centura Bacău, primul tronson de autostradă din Moldova, dat în trafic
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a anunțat astăzi, 2 decembrie 2020, darea în trafic a unui nou tronson al Variantei Ocolitoare Bacău. Este vorba despre Obiectul 1 al obiectivului amintit, în lungime totală de 20,3 km, din care 16,2 km în regim de autostradă, ce face legătura între localitățile Nicolae Bălcescu și Bogdan Vodă, ocolind municipiul Bacău prin partea de Est.
Menționăm că tronsonul amintit este parte a Autostrăzii A7, Bacău – Pașcani – Siret, reprezentând totodată și primul în regim de autostradă din regiunea Moldovei. Totodată, este al doilea tronson dat în trafic din cele trei componente ale Variantei Ocolitoare Bacău, după cel de legătură între DN 2 și DN 11. Cu acest obiectiv finalizat, gradul total de execuție pentru contractul Variantei Ocolitoare Bacău se apropie de 90 la sută.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pe 8 martie 2019, acestea fiind executate de asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. Contractul prevede proiectarea și execuția a 30,8 km de drum național, durata prevăzută fiind de 36 de luni, cu o perioadă de garanție de 84 de luni de la data recepționării lucrărilor.
Precizăm că darea în trafic propriu-zisă a primului tronson de autostradă din Moldova este preconizată pentru astăzi, 2 decembrie, ora 16:00, constructorul, de comun acord cu beneficiarul și cu organele de Poliție, menținând o restricție temporară de 90 km/oră.
Video
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- Vom avea Drum Expres între Bacău și Piatra Neamț. Costă 6 miliarde de lei
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?
- VIDEO Cum se circulă pe cei 11 km din Autostrada Moldovei deschiși azi?