Șoc. Se închide Podul Agigea Recomandat

Șoc. Se închide Podul Agigea

Traficul rutier pe podul de la Agigea este oprit până în 25 mai, pentru lucrări care vizează cablurile de susţinere şi montarea elementelor rosturilor de dilataţie ale podului, Canalul Dunăre-Marea Neagră putând fi traversat în această perioadă pe Podul Apolodor, aflat la o distanţă suplimentară de doar 2,8 kilometri.

Circulaţia pe podul de la Agigea - DN39, judeţul Constanţa - a fost închisă, începând de duminică noapte, de la ora 00.00.

”Măsura este în vigoare, potrivit informaţiilor obţinute de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, până în data de 25 mai 2017 şi are ca principal scop pregătirea acestui pod pentru circulaţia din sezonul estival, în condiţii de siguranţă şi într-un termen cât mai scurt”, precizează sursa citată.

Închiderea totală a traficului pe pod este necesară pentru tensionarea finală a cablurilor, înlocuite în perioada septembrie-decembrie 2016, demontarea ancorajului provizoriu de pe pilonul central şi montarea elementelor rosturilor de dilataţie ale podului.

În perioada în care podul de la Agigea va fi închis, Canalul Dunăre-Marea Neagră va putea fi traversat pe noul pod (Podul Apolodor), aflat la o distanţă suplimentară de doar 2,8 kilometri. Pentru evitarea blocajelor în trafic, ruta alternativă propusă este următoarea: nodul rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) - A4 (intrare port Constanţa Sud) - podul nou peste Canalul Dunăre - Marea Neagră - bretea acces la DN39A - DN 39A - DN39 (Eforie Nord - Agigea).

După redeschiderea podului, toate cele patru benzi vor putea fi utilizate fără restricţii de circulaţie, pe întreaga durată a sezonului estival. În cazul în care vremea va fi favorabilă (fără vânt puternic) şi va permite finalizarea lucrărilor într-un termen mai scurt, podul de la Agigea poate fi redeschis mai devreme.

De asemenea, până în 19 mai, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa se execută lucrări la carosabil în zona localităţii Perişoru (judeţul Călăraşi), între kilometrii 111+600 şi 119+800 de metri. Din acest motiv, circulaţia rutieră în zona lucrărilor este deviată de pe un sens pe celălalt - în perioada 3-10 mai, autovehiculele sunt deviate de pe sensul către Constanţa pe sensul spre Bucureşti, iar în perioada 10-19 mai, autovehiculele vor fi deviate de pe sensul către Capitală pe sensul opus.

Şi în judeţul Vâlcea, până în 20 iunie, pe DN7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 200+615 şi 201+265 de metri (între Călimăneşti şi Brezoi), se execută lucrări la viaductul Cârligu Mic. Circulaţia se desfăşoară pe o bandă, alternativ. Excepţie va face perioada 1-5 iunie 2017, când restricţiile vor fi ridicate.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.