Șase DRUMURI naționale sunt ÎNCHISE
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
a această oră circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, pe DN1, în localitatea Perşani, judeţul Braşov, din cauza unui accident rutier care a avut loc la kilometrul 208+50 de metri, în care au fost implicate un autoturism şi un tir. În urma evenimentului au rezultat 4 persoane rănite uşor, iar în prezent există restricţie de tonaj pentru vehiculele mai mari de 3,5 tone. Se aproximează că traficul rutier va fi reluat în condiţii normale în aproximativ o oră.
În prezent există 6 drumuri naţionale închise:
1. DN7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 - 131, în perioada 01.11.2017 - 30.06.2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
2. DN67C Transalpina între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 35 şi 79, în perioada 01.11.2017 - 31.05.2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară;
3. DN66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 - 88, până în data de 31.12.2017, din cauza alunecărilor de teren, căderilor de copaci, cedărilor de terasament şi alunecărilor de versanţi;
4. DN64 între Găneasa și Pleșoiu (judeţul Olt), între kilometrii 34 şi 41, începând cu data de 22.06.2017, din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara. Circulația rutieră se desfășoară pe ruta ocolitoare: intersecţia DN 64 cu DN 65 (km 42+364) Găneasa - intersecţia DN 65 (km 46+665) cu DJ 677 Salcia - DJ 677 Salcia - intersecţia cu DN 64 (km 40+915) și retur;
5. DN1R între Poiana Horea (judeţul Cluj) şi Mătişeşti (judeţul Alba), pe tronsonul kilometric 58 - 62, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate;
6. DN17D între Rodna (județul Bistrița-Năsăud) și Cârlibaba (județul Suceava), între kilometrii 86 şi 104, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate.
În judeţul Bacău, pentru a permite executarea unor lucrări programate la unele podeţe de cale ferată situate între staţiile CF Comăneşti şi Asău, circulaţia feroviară pe acest tronson va fi întreruptă în perioada 15 - 24 noiembrie 2017. Astfel, trenurile InterRegio 1540 şi 1541 pe relaţia Iaşi - Braşov şi retur vor fi anulate. Celelalte trenuri de călători vor fi anulate doar pe relaţia Comăneşti - Asău, iar călătorii vor fi transbordaţi între cele două staţii cu mijloace de transport în comun puse la dispoziţie de către RTFC Galaţi.
Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş - Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi - Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone este DN73C Burluşi - DJ678A - DN7 Deduleşti.
În județul Buzău, pe DN10 Buzău - Brașov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona localităţii Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi de asemenea este şi restricţie de viteză, de 30 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău - Ploieşti, DN1A Ploieşti - Cheia - Săcele, DN1 Săcele - Braşov.
Pentru a permite executarea unor lucrări la o trecere la nivel cu calea ferată, circulaţia rutieră pe DN7 (E68) Deva - Arad va fi întreruptă în perioada 25 noiembrie 2017, ora 07:00 - 27 noiembrie 2017, ora 2:00, la kilometrul 538+600 de metri, între localităţile Vladimirescu şi Arad (judeţul Arad). Traficul va fi deviat pe DJ709 (prin fostul combinat de îngrăşăminte chimice).
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?
- VIDEO Cum se circulă pe cei 11 km din Autostrada Moldovei deschiși azi?