Încep lucrările pe lotul 1 din autostrada Autostrada de Centură București, de 16 kilometri
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, s-a aflat, luni, pe loturile 1 şi 2 ale autostrăzii A0 şi a îmnânat ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 1 al Autostrăzii de Centură Bucureşti, în lungime de peste 16 kilometri.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transporturilor, înmânarea ordinului s-a făcut în prezenţa ambasadorului Republicii Turcia la Bucureşti, E.S. Füsun Aramaz, şi a antreprenorului turc care a fost desemnat câştigătorul licitaţiei.
”Ştim foarte bine ce importanţă au cele două inele de autostradă pentru noi, românii. Le urăm colegilor noştri din Republica Turcia mult succes. Ne dorim ca lucrările să fie de cea mai bună calitate, ca proiectul să fie livrat la timp şi ca pe teren să existe mobilizare generală, astfel încât, până la finalul anului 2022, să dăm în circulaţie cea mai mare parte a celor două loturi, urmând ca restul să fie livrat în 2023, conform contractului. Am încredere în acest parteneriat şi vă ofer sprijinul nostru”, a declarat Drulă, citat în comunicatul de presă.
În cadrul vizitei, ministrul a inspectat şi lucrările aflate deja în desfăşurare pe lotul 2 al A0, acolo unde acelaşi constructor turc este mobilizat pe teren, de anul trecut.
Cătălin Drulă a transmis că se aşteaptă la un avans consistent în 2021, în condiţiile în care exproprierile au fost finalizate în decembrie 2020.
Lotul 1 al A0 are o lungime de 16.93 km. Antreprenorul care va executa lucrările este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri veTicaret A.Ş, iar valoarea contractului este de 830.679.662,15 de lei, fără TVA.
Durata contractului este de 30 luni pentru perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni pentru perioada de garanţie a acestora. Lucrările au ca termen de finalizare prima jumătate a anului 2023.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum va arăta Autostrada Sibiu - Făgăraș?
- VIDEO 2.000 de metri din primul tunel de autostradă au fost săpați
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Miercuri se deschid 32 de km de autostradă. Pe unde circulăm?