EXCLUSIV PRINT. Podul de la Mogoșoaia trebuia finalizat. Nu i se văd nici picioarele Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Cozile din toate sensurile de la intersecţia şoselei de centură
cu drumul de ieşire din Bucureşti spre Buftea ar fi putut
reduse dacă un pod ar fi fost terminat la timp, adică luna
trecută.
Nu lipsa de fonduri este principalul motiv pentru care de peste un
deceniu se lucrează la şoseaua de centură a Capitalei şi din care
nu este finalizată nici măcar jumătate. Ci, indolenţa şi nesimţirea.
Deşi partea de sud a Centurii este mult mai "calamitată", şi în
zona de nord există lucruri neterminate. Chiar dacă între Otopeni
şi Chitila, şoseaua de centură are două benzi pe sens (un
adevărat lux), probleme mari apar la intersecţia cu drumul care
iese din Bucureşti şi merge spre Ploieşti străbătând Mogoşoaia şi
Buftea.
Banii europeni să ne inunde
Atât pe centură dar şi pe drumul mai sus menţionat, în orele de
mare trafic, se formează cozi uriaşe. Un motiv îl reprezintă soluţia
de compromis găsită de CNAIR şi anume un sens giratoriu pus la
intersecţia drumurilor. Al doilea "dop" care crează cozi apare la
200 de metri după ce treci de centură în direcţia Ploieşti şi unde
se lucrează la un pod. În absenţa acestuia, tot traficul de pe
străzile laterale este inundat de vehicule şi se creează haos.
Construcţia podului face parte din „lucrările de reabilitare pentru
poduri şi tuneluri de calea ferată, sucursala de căi ferate
Bucureşti” şi a demarat în septembrie 2013. Valoarea totală a
proiectului este de 95 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii
Europene este de 62 milioane, restul banilor venind de la bugetul
de stat. Lucrarea trebuia finalizată în martie 2017 dar, după cum
se vede din imaginile surprinse de la faţa locului, podul nu este
amenajat nici măcar în proporţie de 50%: nu are piloni şi un
singur utilaj, un excavator, stătea spânzurat deasupra şoselei. Nu
lucra absolut nimeni.
Cu viteza melcului înainte
Potrivit documentelor, realizarea podului face parte din proiectul
„Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport
în afara axelor prioritare TEN-T, în scopul dezvoltării unui sistem
naţional durabil de transport”. Cu suma de 95 milioane de lei,
trebuie realizate “podurile de cale ferată care fac obiectul
proiectului, amplasate în judeţele Ilfov (5 poduri) şi Prahova (2
poduri)”. Proiectul care încurcă şoferii şi care apare în imagini
este „Pod, kilometrul 1+510, CF 301, Linia colectoare Mogoşoaia
(judeţul Ilfov)”. Documentul arată că “prin reabilitarea celor 7
poduri de cale ferată, vor fi atinse următoarele obiective specifice:
creşterea gradului de siguranţă în transport feroviar prin
reducerea riscului de accidente, asigurarea unor economii de timp
pentru transport de marfă şi pasageri, prin creşterea vitezei de
deplasare, reducerea costurilor de operare şi întreţinere a
infrastructurii feroviare şi a materialului rulant. Economiile de timp
pentru transportul de marfă şi pasageri şi reducerea costurilor de
întreţinere a infrastructurii reprezintă principalele beneficii
economice cuantificate din punct de vedere monetar în cadrul
analizei economice. Reabilitarea reţelei naţionale de transport
asigură o mai bună conexiune între şi în cadrul regiunilor de
dezvoltare”.
Podul la care Ministerul Transporturilor lucrează de 4 ani fără să îl
fi finalizat, are lungimea de 0,033 de kilometri.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- Pieton ucis de camion. Se întâmplă pe Centura București
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?
- VIDEO Cum se circulă pe cei 11 km din Autostrada Moldovei deschiși azi?