Exclusiv. București 2018. PASAJ FINALIZAT DUPĂ UN DECENIU, POD ÎNTÂRZIAT CU UN CINCINAL, PARCĂRI INEXISTENTE Recomandat

Exclusiv. București 2018. PASAJ FINALIZAT DUPĂ UN DECENIU, POD ÎNTÂRZIAT CU UN CINCINAL, PARCĂRI INEXISTENTE

Un procent între 10 și 15% din populația României trăiește în București. De aceea, promisiunile de infrastructură sunt deosebit de importante. Iar, pentru 2018, edilul șef Gabriela Firea a anunțat o nouă revoluție în trafic. A doua.

Modul în care se circulă în București este decisiv nu doar pentru oamenii care trăiesc în oraș. Sunt afectate mii de firme cu sediul în Capitală dar și alte sute care –acționând în domeniul transportului sau logisticii– sunt nevoite să își desfășoare o parte din activitatea în București, chiar dacă au sediul în alte orașe ale țării. Aleasă în anul 2016, Gabriela Firea promite că 2018 va fi anul revoluției în ceea ce privește infrastructura rutieră a orașului. Este a doua revoluție după cea promisă în campania electorală din vara lui 2016.
„Voi face revoluție în materie de trafic în Capitală. Am foarte multe soluții care vor decongestiona traficul. În primul rând, investiții masive în transportul public, voi propune acordarea de urgență a bugetului necesar pentru ca aceste autobuze stricate să intre în trafic. Împreună cu Poliția Capitalei vom face în așa fel încât să avem un sistem de semaforizare inteligent, așa cum se întâmplă în orice capitală europeană. De asemenea, aș dori să se încheie de urgență lucrările la metroul din Drumul Taberei. În jumătate de an se va vedea că se vor schimba lucrurile în București. Într-o jumătate de an, se va circula mult mai ușor în București. Sunt soluții identificate. M-am consultat cu mulți specialiști în domeniul traficului, transportului și toți mi-au spus că, deși avem un plan de mobilitate urbană, multe lucruri nu se respectă”, a spus Gabriela Firea în iunie 2016.
Până acum, traficul din București s-a înrăutățit în mod vizibil.

 

Modul în care a fost împărțit bugetul Primăriei Capitalei pentru anul 2018 ar trebui să ne dea câteva speranțe de mai bine. Suntem, însă, obișnuiți cu aceleași promisiuni rostogolite la nesfârșit de edilii Capitalei. Le veți vedea, punctual, mai jos.

Unde se duc banii anul acesta
Peste 231 milioane de euro pentru infrastructura rutieră și fluidizarea traficului, dotări, investiții și subvenții pentru transport în comun –investiții în lucrări care vor genera diminuarea aglomerației în trafic au fost anunțate de Primăria Capitalei.
Iată motivele pentru care promisiunile Primăriei București (le găsiți marcate cu ghilimele) trebuie luate cu mari rezerve. Ele au mai fost angajate cu mulți ani în urmă și nefinalizate.

Lucrări demarate:
Modernizare Piața Eroii Revolutiei și Pasaj Pietonal– s-a semnat anul trecut un nou contract pentru finalizarea lucrărilor sistate. Bugetul alocat pentru acest an este de 1,7 milioane euro.
Context: “Primăria Capitalei se pregăteşte să reia lucrările la modernizarea intersec¬ţiei de la Eroii Revoluţiei, proiectul fiind inclus în bugetul pe anul acesta, la mai bine de şase ani de la demararea acestuia în vara anului 2006… Municipalitatea s-a judecat cu constructorul, căruia i-a fost reziliat contractul pe motiv că a cerut suplimentarea fondurilor pentru o lucrare care nu s-a executat la termen. Valoarea lucrărilor a fost majorată de la 11 la 18 milioane lei. Iniţial, pasajul trebuia finalizat în 2007, apoi în luna mai din 2008, însă termenul nu a fost respectat”. Această știre era din anul 2012. La peste un deceniu de la anunțarea proiectului, am mai primit o promisiune. Să o credem?!

Străpungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu -lucrarea este aproape finalizată. Mai sunt de executat lucrări neprevăzute în contract: iluminat public, iluminat arhitectural, semaforizare intersecții și separatoare de sensuri. Buget alocat este de 4,3 milioane euro.
Context: De mai bine de şapte ani, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a demarat lucrările de amenajare a acestui nou pod peste Dâmboviţa şi a unui pasaj auto suprateran, care să facă legătura între Bulevardul Nicolae Grigorescu şi Splai Dudescu. În 2012, podurile suprateran şi cel de la nivelul Splaiului Independenţei ar fi trebuit deschise circulaţiei, dar nici în prezent proiectul nu este finalizat. Amenajarea pasajului auto Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu, care a început în 2010 şi ar fi trebuit să dureze maximum doi ani, a fost promisă de Gabriela Firea și în 2017. Primăria Capitalei a dat, anul trecut, vina pe liniile electrice de înaltă tensiune, care sunt prea jos şi pe care nimeni nu le-a luat în calcul.

Penetrație Splaiul Independentei-Ciurel: Finalizarea lucrării este condiționată de relocarea unor rețele și descărcări arheologice. Nodul Virtuții va fi finalizat în acest an. Bugetul alocat este de 17,8 milioane euro.
Context: Ultimul termen pentru inaugurarea proiectului, anunțat de primarul Firea, a fost finalul anului trecut. Acest lucru nu s-a întâmplat. Lucrările au început în urmă cu șapte ani. Estimările specialiştilor Municipalităţii arată că penetraţia Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti-Piteşti va costa 470 milioane de euro, cu tot cu exproprieri. Când a fost lansat proiectul, în 2010, se stabilise un cost de 130 milioane euro. Prețul s-a triplat până în acest moment.

Supralărgire Fabrica de Glucoză. S-a finalizat proiectul tehnic, urmează să înceapă lucrările. Anul trecut s-au finalizat exproprierile pentru întreaga lucrare. Bugetul alocat este de aproape 4,7 milioane euro.
Context: Primăria Capitalei a decis să lărgească strada Fabrica de Glucoză încă din 2010, această lucrare fiind necesară pentru preluarea traficului de pe autostrada A3 București-Ploiești, atunci când ea va intra în Capitală. Tot în 2010, Consiliul General al Municipiului București a aprobat culoarul de exproprieri și despăgurile-163 milioane lei. Lucrarea nu a început, în 2014 s-a modificat legislația, iar hotărârea prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici și exproprierile a trebuit re-aprobată. Proiectul a fost reaprobat abia în primăvara anului 2015, din cauza scandalului dintre partidele politice din CGMB și conducerea Primăriei, consilierii fiind nemulțumiți de costul mare al exproprierilor. Cel mai devreme lucrarea se va termina în 2020.

Park and Ride-ul de la Cora Pantelimon, cu o capacitate de 500 de locuri, pentru care s-a aprobat PUZ-ul la începutul acestui an, a fost definitivat proiectul și urmează să înceapă lucrările. Bugetul alocat este de 15 milioane euro.
Context: Unul dintre cele mai promise proiecte, anunțate inclusiv de fostul primar Sorin Oprescu. Parcarea Park&Ride de la Cora Pantelimon face parte din proiectul de reabilitare a Șoselei Pantelimon și înregistrează întârzieri foarte mari. Lucrările de reabilitare au început în iunie 2013 și trebuiau finalizate în anul 2015. În 2015, însă, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor a devenit anul 2017. Parcarea va avea 300 de locuri, iar deasupra construcției va fi realizat un nod intermodal de transport și o piațetă publică. Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, nu a dat un nou termen pentru finalizarea lucrărilor. Municipalitatea s-a mulţumit să susţină că, din lipsa Planului Urbanistic Zonal, nu au fost finalizate procedurile privind obţinerea autorizaţiei de construire pentru Park&Ride, iar acest fapt implică prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor. Acum, că există PUZ, să vedem când vor începe efectiv lucrările.

Parcarea subterană prevăzută în proiectul de modernizare a șoselei Iancului, cu o capacitate de 200 de locuri-bugetul alocat 2,5 milioane euro.
Context: Proiectul a fost anunțat, pentru prima oară, în anul 2013. Potrivit proiectului, zona de parcare va fi construită pe două niveluri și va avea o capacitate totală de 420 de locuri. Primul nivel va fi subsolul, în suprafaţă de aproape 7.000 de metri pătraţi, având prevăzute 185 de locuri de parcare, iar cel de-al doilea nivel, în aceeaşi suprafaţă, va avea 235 de locuri de parcare şi adăpost de protecţie civilă, anunța primăria Sectorului 2, condusă la acea dată de Neculai Onțanu. Proiectul nu este gata nici acum, ba mai mult apare micșorat cu 220 de locuri.

Proiecte noi doar pe hârtie
În ceea ce privește lucrările noi, observăm că în aproape toate cazurile e vorba de realizarea unor studii de fezabilitate, ceea ce arată că ele sunt în faza ultraincipientă. Ca urmare, niciun nou proiect nu primește mai mult de 140 de mii de euro.
“Orice proiect nou se realizează în etape. Inițial, nu se poate aloca toată suma necesară pentru realizarea unui obiectiv de investiții, pentru că acest lucru ar înseamna blocarea unor sume importante de bani. Proiectele se realizează etapizat, după studiile de fezabilitate, urmează aprobarea în CGMB a indicatorilor tehnico-economici, licitațiile și în final semnarea contractelor de execuție”, se arată în proiectul de buget al primăriei Capitalei consultat de revista TIR.

Modernizare sistem rutier și linii de tramvai pe bulevardul Vasile Milea. Bugetul alocat pentru studiul de fezabilitate este de 37.000 euro.
Context: Benzile unice pe bulevardul Vasile Milea reprezintă o mai veche promisiune neonorată.

Reabilitare sistem rutier și linie de tramvai B-dul Dimitrie Pompei și str. Barbu Văcărescu. Avem studiu de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici aprobați în CGMB, urmează demararea procedurilor pentru atribuirea contractului de execuție.
Context: Ideea apare și în Planul de Mobilitate Urbană Bucureşti-Ilfov 2016-2030, dar până acum nu s-a întâmplat nimic.
Penetrație Prelungirea Ghencea Domnești –Se reface studiul de fezabilitate întrucât proiectul trebuie revizuit, așa cum prevede Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care propune construirea liniei de tramvai și a unui nod intermodal în zona pasajului pe care îl construiește Ministerul Transporturilor. Bugetul alocat este de 200.000 euro.
Context: Una dintre zonele care au cunoscut cea mai mare dezvoltare în ultimii 10-15 ani, perioadă în care au apărut cartiere care însumeză peste 50.000 de locuitori. Aceștia au ieșit de mai multe ori în stradă pentru a cere lărgirea arterei care duce la Șoseaua de centură. Tot de atâtea ori, în principal în mandatul de premier a lui Victor Ponta, oamenilor li s-a promis lărgirea Bulevardului Prelungirea Ghencea, dar nu s-a rezolvat nimic. Fostul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, a promis că în luna ianuarie a acestui an vor începe lucrările la Pasajul Domnești, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Supralărgire Șoseaua București-Măgurele. Buget alocat pentru studiul de fezabilitate-30.000 euro.
Context: Anul trecut pentru același proiect s-a alocat o sumă la fel de ridicolă–140.000 de lei și, surpriză, tot pentru studiul de fezabilitate.

Pasaj rutier Șoseaua Colentina–Doamna Ghica. Valoare revizuire studiu de fezabilitate-28.000 euro
Context: Construcția unui pasaj peste șoseaua Colentina care să lege cele două tronsoane ale străzii Doamna Ghica este de mulți ani printre proiectele municipalității, prima initiațivă datând din 2007. Sorin Oprescu spunea, în decembrie 2012, cu ocazia inaugurării șoselei care leagă Colentina de Pantelimon, că, la capătul dinspre Colentina, va construi un pasaj suprateran spre Șos. Petricani și bd. Lacul Tei, iar la Piața Delfinului unul care să subtraverseze Pantelimonul spre bd. Chișinău. În aprilie 2013, Oprescu afirma că lucrările la pasajul Doamna Ghica-Colentina vor începe în trimestrul doi din 2014 și vor fi finalizate până la sfârșitul lui 2015. Nu s-a ales nimic de aceste promisiuni.

Trei parcări publice subterane la Gara de Nord, Edgar Quinet, Piața Dorobanți–studii și consultanță concesiune lucrări: aproximativ 650.000 euro.
Context: Potrivit Strategiei de Parcare pe Teritoriul Municipiului Bucureşti elaborată în 2008, ar fi trebuit ca, în anul 2017, Capitala să aibă zero deficit locuri de parcare. Pentru prima oară, aceste parcări au fost promise în anul 2006, adică în urmă cu 12 ani.

Patru parcări publice, dintre care una la Sala Palatului (Nord) și una la Piața Constituției–aproximativ 1 milion de euro.
Context: “Avem în plan parcarea de la intersecţia str. Tonitza-str. Franceză, cu o capacitate de peste 300 de locuri, iar, în curtea din spatele spitalului Colţea, vom construi o altă parcare destinată atât personalului medical, cât şi publicului. Urmează, tot în zona centrală şi parcările de la Sala Palatului, Dorobanţilor şi Charles de Gaulle“, a spus Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei în 2014. Promisiuni fără acoperire.

Pasaj pietonal subteran Arcul de Triumf: 160.000 euro
Context: “Primarul general Sorin Oprescu a efectuat o vizită de lucru la şantierul de la Arcul de Triumf, monument istoric aflat în plin proces de restaurare şi consolidare cu fonduri europene. Cu această ocazie, edilul-şef a declarat că municipalitatea intenţionează să construiască un pasaj pietonal subteran care să asigure accesul vizitatorilor la Arcul de Triumf. Lucrările ar trebui să înceapă anul viitor (adică în 2015)”, spunea în 2014 același Sorin Oprescu. Cu mult noroc, lucrările vor începe cinci ani mai târziu, adică în 2019.

Intregire Splaiul Unirii-Zona B-dul Mărășesti-Hanul lui Manuc. Revizuire studiu–21.000 euro.
Context: normal că vorbim de o revizuire a proiectului din moment ce primul datează din anul 2006.

Reabilitare Pod Grant (a fost expertizat și necesită reparații capitale) 6,2 milioane euro.
Context: Podul Grant a fost reabilitat de mai multe ori: în 2005, apoi în 2011 și 2012. Dovadă a calității lucrărilor, în 2018 vor fi cheltuiți alți bani pentru reabilitare.

Continuarea lucrărilor la obiectivul de investiții "Modernizare și consolidare Pod Mihai Bravu"-1,33 milioane euro.
Context: Proiectul de modernizare și consolidare a podului Mihai Bravu, o investiție în valoare de 24.102.450 de lei, care presupune introducerea de benzi suplimentare pentru mașini și redirecționarea traficului pietonal, a fost adoptat în anul 2014. Deși trebuiau finalizate în 2016, lucrările continuă și azi.

 

CASETA
Licitație cu repetiție pentru autobuze
Exsită și un buget alocat pentru acest an, pentru achiziția a 400 de autobuze Euro 6, 100 de troleibuze, 100 de tramvaie și 42 de autobuze electrice, în valoare de aproximativ 32 milioane euro.
Context: O licitație a fost organizată, în aceleași scopuri, și anul trecut. Care, însă, nu a dus la nicio finalitate. Pentru a nu mai ajunge în situația suspendării licitației, Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice. Modificările nu s-au produs deocamdată.
Potrivit Proiectului de buget al Primăriei Capitalei, se alocă sume importante -56 de milioane de euro- pentru îmbunătățirea sistemului rutier, semaforizare inteligentă, managementul traficului, după cum urmează: modernizarea și extinderea instalațiilor de semaforizare (20 intersecții noi semaforizate și 100 intersecții integrate în BTMS) se alocă-26 milioane euro, Aplicație Smart Parking–5 milioane euro, Întreținerea instalațiilor de semaforizare existente (service, revizii și reparații) 4 milioane euro, Lucrări de semnalizare rutieră necesare sistematizării și creșterii siguranței circulației (marcaje rutiere, indicatoare, garduri, panouri semnalizare, console, limitatoare de viteză etc)–6,4 milioane euro, Reabilitare/reparații sistem rutier-20 milioane euro.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.