Autostrada Moldovei este într-o mare întârziere. Risc să se piardă banii

Autostrada Moldovei este într-o mare întârziere. Risc să se piardă banii

Proiectul Autostrăzii Moldovei (A 7) Ploiești-Pașcani este într-o mare întârziere, cu cel mai avansat tronson dintre cele 13 loturi abia ajuns la 20 %, atrage atenția Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Autostrada Moldovei este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanțat prin PNRR (aprox. 4 miliarde lei), iar la doi ani de la lansarea licitației pentru execuție, CNAIR încă nu are contract semnat pe lotul 3 Pietroasele -Buzău (14 km.), acest lot trecând prin mai multe etape de contestații la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și Curtea de Apel București (CAB). Curtea de Apel București a stabilit primele termene pentru luna viitoare.

Cosma spune că primele două loturi unde lucrează Pizzarotti -Retter și Trace- Coni nu vor fi deschise la primăvară, conform termenului, ci de-abia la sfârșitul anului viitor, iar UMB încă nu lucrează în forță pe toate cele 10 loturi dintre Buzău și Pașcani : ,,Alertă de pierdere a banilor europeni din PNRR: Autostrada A7 Ploiești – Pașcani este într-o mare întârziere, cu cel mai avansat tronson ajuns abia la 20%. Autostrada Moldovei A7 are 320 km. și costă circa 4 miliarde de euro. În 2021, împreună cu Cătălin Drulă, am reușit cu mari eforturi să obținem finanțarea europeană din PNRR pentru acest proiect, cea mai mare autostradă din toate PNRR-urile europene. Însă, de mai bine de un an, Sorin Grindeanu ignoră autostrada strategică atât de așteptată de români. Nu e în stare să tranșeze erorile de proiectare ale statului și să impulsioneze șantierele cel puțin la nivelul termenelor contractuale. Pe primele tronsoane dintre Buzău și Ploiești ar trebui să circulăm în primăvara anului viitor. Nici pomeneală de așa ceva, cele două sectoare în lucru băltesc la circa 20% stadiu în teren. De ce? Combinația standard de erori în proiectul tehnic al CNAIR și constructori care nu fac față. Nici dincolo de Buzău spre Pașcani lucrările nu arată cu mult mai promițător. Pe cele 10 tronsoane stadiul în teren variază între 0 și 18%, cu mulți kilometri pe care crește mai mult iarba decât autostrada.

Și, cireașa de pe tort, la Buzău avem un tronson licitat pe 1 iunie 2021 și care nu are încă contract de lucrări parafat. De trei ori a anunțat CNAIR câștigătorul, de trei ori Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a anulat decizia și a dispus reevaluarea ofertelor.

Miliardele de euro din PNRR sunt o șansă într-o generație pe care nu avem dreptul să o ratăm. USR îi solicită lui Sorin Grindeanu să nu dea cu piciorul acestei șanse, să se apuce de treabă în ceasul al 12-lea, să impulsioneze constructorii și să se asigure că cel târziu în 2026 vom circula pe cei 320 de km dintre Pașcani și Ploiești. Fapte, nu vorbe.”- Horațiu Cosma (USR).

De la Pașcani la Suceava, CNAIR ar putea lansa licitația pentru execuție până la sfârșitul anului (Search are termen nou de predare aprilie 2024), iar de la Suceava la Siret, august 2024.


VERSUS S03E01


CAMION FEST CEFIN 2023
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.