90 de kilometri de autostradă vor fi dați în circulație în următoarele 15 zile
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Lotul 2 și parțial lotul 3 al autostrăzii A0 Nord, între DN1 (Corbeanca), A3 (Afumați) și DN2 (Pantelimon), vor fi date în circulație joi, iar în următoarele 10 - 15 zile vom mai putea da în folosință încă 80 - 90 de kilometri de autostradă, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
"Pentru mine, pentru CNAIR, pentru minister, este foarte important că am ajuns astăzi să facem această legătură între lotul 2 și lotul 3, adică într-un final să folosim A0 tot, de la DN1 până la DN2. Știți foarte bine că anul trecut noi am terminat 20 km, lotul 2, din care puteam folosi aproximativ jumate. Cealaltă jumătate, din cauza inteligenței unor domni din trecut care au făcut această lotizare, era muzeu. Am rugat constructorii, împreună cu colegii de la CNAIR, să se focuseze pe acești 2 km, astfel încât să facem această legătură până la DN2 și să folosim și ceilalți aproximativ 9 km care nu erau folosiți din lotul 2. Astăzi, undeva după-masă, dacă nu mă înșel, vom putea să dăm drumul la circulație, să facem această legătură de care vă vorbeam încă de anul trecut", a spus Grindeanu, într-o conferință de presă susținută după verificarea stadiului lucrărilor pe lotul 3 al A0 Nord.
Potrivit acestuia, dacă termenele de finalizare a lucrărilor pe loturile 3 și 4 vor fi respectate, la sfârșitul anului viitor se va putea merge pe autostradă de la DN1 până la A2, scrie Agerpres. "Eu sper ca termenele de anul viitor, atât pentru lotul 3, cât și pentru lotul 4 - așa cum știți, lotul 4 s-a început, se lucrează - să fie respectate, astfel încât, la sfârșitul anului viitor, de la DN1 până la A2 să se poată merge pe autostradă. E un lucru important, e un lucru pe care indiferent cine va veni la guvernare, cine va fi ministru, trebuie să-l urmărească", a transmis Grindeanu. Șeful de la Transporturi a susținut că, în următoarele 10 - 15 zile, vor fi dați în circulație încă 80 - 90 de kilometri de autostradă.
Articole înrudite
- Zeci de cauciuri abandonate de șoferii de camion pe autostradă. Ce au făcut drumarii?
- Un camion care ducea deșeuri, în flăcări pe autostradă
- Când vom circula pe Drumul Expres Arad - Oradea?
- Banda de urgență și banda 1, închise pe Autostradă. Accident cu un camion
- Va apărea cel mai mare nod rutier din România. Ce autostrăzi va lega