370.000 de erori descoperite de la Compania de Drumuri și Autostrăzi
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Sistemele de transport inteligente de pe sectoarele de autostrăzi din România au înregistrat, în primele patru luni, peste 3700.000 de abateri privind respectarea masei totale maxime admise în circulaţie pe drumurile publice din Romania şi a vitezei maxime admise, a anunţat luni Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Iniţial, CNAIR a anunţat că au fost depistate peste 110.000 de abateri, ulterior compania revenind cu o erată.
Astfel, din totalul de 744.144 vehicule cu masă totală mai mare de 10 tone, 48.592 vehicule au circulat cu depăşirea masei totale maxime admise în circulaţie pe drumurile publice din Romania, potrivit CNAIR.
”Dintre acestea, un număr de 8.217 vehicule au înregistrat depăşiri cu mai mult de 20% a masei totale maxime admise, fapta constituind, conform prevederilor OG nr. 43/1997, contravenţie foarte gravă”, se arată în comunicat.
Totodată, din totalul de 2,567 milioane vehicule analizate, 323.159 vehicule au circulat cu depăşirea vitezei de 130 km/h, maximă admisă pe autostrăzi.
”Dintre acestea, un număr de 62.094 vehicule au circulat cu viteze cuprinse între 150 - 250 km/h, 536 vehicule circulând cu viteze de peste 200 km/h”, se arată în comunicat.
CNAIR a avertizat că, în România, circulaţia cu depăşirea maselor maxime admise în circulaţie pe drumurile publice este principala cauză a degradării premature a suprafeţei carosabile a drumurilor.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- 16 kilometri de autostradă, inaugurați mai devreme. Pe unde se va circula?
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?