VIDEO. 39 de migranți ascunşi în două autoutilitare depistați la Nădlac
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat 19 cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși într-o autoutilitară încărcată cu piese auto.De asemenea, într-o parcare de la marginea orașului Nădlac, au fost descoperiți 20 de cetățeni străini ascunși în spațiul destinat mărfii al unei alte autoutilitare.
În data de 20.01.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculată în România.
Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pentru o societate comercială din Franța.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunşi în compartimentul destinat mărfurilor, 19 cetăţeni din diverse state (Nepal, Maroc, Sudan, Sri Lanka, Bangladesh, Pakistan) ce intenționau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
Alt caz a fost înregistrat la Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, unde, în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră arădeni au efectuat controlul amănunțit al unei autoutilitare staționată într-o parcare de la marginea orașului Nădlac, condusă de un cetățean român.
Cu ocazia verificărilor, au fost descoperite în compartimentul pentru marfă, ascunse printre bunurile transportate, douăzeci de persoane.
La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Bangladesh, India și Nepal, ce au intrat legal în țara noastră în baza documentelor personale.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferii români și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
- Publicat în News