Proteste în față la Ministerul Transporturilor
- Publicat în News
Protestul din faţa Ministerului Transporturilor, anunţat pentru joi, la ora 11:00, va avea loc vineri la aceeaşi oră, a anunţat Uniunea Sindicatelor Libere de la Metrou (USLM).
Protestul din faţa Ministerului Transporturilor, anunţat pentru joi, la ora 11:00, va avea loc vineri la aceeaşi oră, a anunţat Uniunea Sindicatelor Libere de la Metrou (USLM).
Patronatele din transporturi solicită Guvernului să găsească o soluţie pentru transportul comercial, respectiv returnarea unui coeficient din supraacciză, la începutul lunii octombrie urmând să aibă o nouă întâlnire cu reprezentanţii Executivului pe acest subiect, potrivit unui comunicat al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
La jumătatea Programului de finanțare 2014-2020, România a reușit să își acrediteze instituțiile de management și control, existând astfel premisa ca banii europeni din noul exercițiu să ajungă și în România.
”Din păcate, mai sunt câteva lucruri urgente de făcut”, a avertizat vineri seara Comisarul european Corina Crețu, în cadrul unui interviu acordat Antena 3.