BREAKING NEWS: România, în situație iminentă să piardă FONDURILE EUROPENE pentru Transport

La jumătatea Programului de finanțare 2014-2020, România a reușit să își acrediteze instituțiile de management și control, existând astfel premisa ca banii europeni din noul exercițiu să ajungă și în România.
”Din păcate, mai sunt câteva lucruri urgente de făcut”, a avertizat vineri seara Comisarul european Corina Crețu, în cadrul unui interviu acordat Antena 3.

Citeşte mai departe ...

ȘOC. Șofer de CAMION găsit MORT în cabină

nspectorul şef al ITPF Giurgiu, Nicu Răboj, a declarat vineri, că un şofer de tir, cetăţean străin, a fost găsit decedat de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în cabina camionului pe care îl conducea, în incinta Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară spre Bulgaria.

Citeşte mai departe ...

Cresc salariile! Nu, în transporturi

Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie a crescut cu 1,8% în zona euro şi cu 2,2% în UE, în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, cea mai mare creştere anuală în rândul statelor membre, de 18,6%, fiind înregistrată în România, potrivit datelor publicate vineri de Oficiul european de statistică (Eurostat).

Citeşte mai departe ...

Cât va fi euro în 2021

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a modificat în sus prognoza pentru cursul de schimb mediu leu/euro în acest an, de la 4,49 lei/euro, cât estima în primăvară, la 4,56 lei/euro, reiese din 'Prognoza pe termen mediu 2017 - 2021 - varianta de toamnă', publicată vineri.

Citeşte mai departe ...

Piața auto europeană creștere peste așteptări

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb n.r.) au crescut cu 5,5%, până la 903.143 unităţi în luna august 2017, un ritm dublu de creştere faţă de avansul de 2,6% înregistrat în luna iulie, a anunţat joi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/, informează Reuters.

Citeşte mai departe ...

Un CAMION a pulverizat un motociclist

Un bărbat în vârstă de 62 de ani din judeţul Galaţi a decedat după ce a intrat cu motocicleta într-un autocamion, pe DN 24 D, pe raza comunei vasluiene Griviţa. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul decedat nu deţinea permis de conducere.

Citeşte mai departe ...

Cât costă compania Pirelli

Producătorul italian de anvelope Pirelli, prezent şi pe piaţa din România, vrea ca acţiunile sale să fie evaluate la nouă miliarde de euro cu prilejul unei oferte publice iniţiale ce ar urma să fie finalizată în cursul lunii octombrie, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.