ATENȚIONARE. Șoferii de TIR așteaptă șase ore la ieșirea din țară de la Giurgiu

Şoferii tirurilor care vor să iasă din ţara noastră către Bulgaria au de aşteptat până la şase ore la coadă în punctul de trecere a graniţei Giurgiu - Ruse, în această perioadă sute de autotrenuri tranzitând zilnic respectiva zonă, au declarat, vineri,, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

Citeşte mai departe ...

Cât costă o călătorie cu trenul la mare

CFR Călători demarează vineri, 9 iunie, ediţia din această vară a programului Trenurile Soarelui, în cadrul căruia peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării, până la data de 10 septembrie.

Citeşte mai departe ...

1.167.903 de șoferi și-au pierdut banii pe drumul spre litoral

Din înregistrările camerelor amplasate în zona stației de taxare de la Fetești, în peroioada 01.01.2017 - 05.06.2017, au utilizat benzile marcate "e-tarif", un număr de 1.167.903 vehicule. Pentru 943.181 dintre acestea s-a regăsit automat o plată efectuată în termenul legal, iar pentru celelalte 224.722 vehicule detectate, înregistrările au intrat pe fluxul manual de verificare al agenților constatatori, existând urmatoarele posibilități:

Citeşte mai departe ...

Grupul Renault își caută președinte

Preşedintele Renault-Nissan, Carlos Ghosn, caută un nou director operaţional pentru a-şi pregăti propria succesiune la conducerea alianţei şi a continua integrarea companiilor, au declarat miercuri surse apropiate situaţiei, relatează Reuters.

Citeşte mai departe ...

Tarom se scufundă. Ministrul Transporturilor nu are ochi

Compania naţională de transport aerian Tarom a înregistrat un avans de 71,2% al pierderilor anul trecut, faţă de anul anterior, până la 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor şi al valorii activelor imobilizate, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.