VIDEO. Drumul șpăgilor prin vămile din România Recomandat

VIDEO. Drumul șpăgilor prin vămile din România

În urmă cu trei luni, România a ratat din nou aderarea la spațiul Schengen, în suspinele unei întregi clase politice, care s-a declarat revoltată și dezamăgită.

"Dar își doresc cu adevărat politicienii eliminarea controalelor de la frontieră? Întrebarea e mai degrabă retorică având în vedere că în vămile României continuă să funcționeze un sistem piramidal al șpăgii, construit în zeci de ani și protejat de la vârful marilor partide.

Întâmplător sau nu, în județele cu puncte de frontieră importante, biografiile liderilor politici sunt legate de domeniul transporturilor și de activitatea din vămi. Foști taxatori de pod și foști șoferi de camion ajunși până în Parlamentul României, dar rămași aproape de activitățile care i-au propulsat în carieră: unii sunt anchetați penal pentru implicarea în sistemul de șpagă din vămi, alții afișează un nivel de trai care depășește cu mult nivelul veniturilor din declarația de avere.

Pentru a putea înțelege cum funcționează circuitul de bani negri din vămile României, am consultat surse din interior, am parcurs documente, am obținut imagini video cu momente în care funcționarii români sunt mituiți și am urmărit zile întregi, dintr-o mașină, activitatea din vămile țării. În final, am obținut imaginea unui lanț al șpăgii care pornește de la firmele de transport, trece prin instituțiile statului și se termină în vârful clasei politice.", se spune în videoclipul realizat de RECORDER pe care îl puteți vedea mai jos.



TRANSPORTATORI ÎN CONSTRUCȚII EP.07


FORD TRUCKS 3000

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.