VIDEO Carambol cu 40 de mașini pe Autostrada Soarelui
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Carambolul a avut loc vineri dimineață la kilometrul 183, în apropiere de Medgidia.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri, că sunt peste 40 de maşini implicate la accidentul în lanţ de pe A2 Bucureşti - Constanţa.
"Noi avem trei puncte unde sunt maşini accidentate, între km 172 şi km 183. Numărul maşinilor accidentate, din ce am înţeles, depăşeşte 40", a spus Raed Arafat.
El a precizat că, în urma carambolului de pe A2, a fost declanşat plan roşu şi plan alb la Constanţa şi, până la acest moment, 14 persoane au fost evaluate medical, iar trei au fost transportate la spital.
"Planul roşu a însemnat trimiterea de la Constanţa a unui număr mai mare de echipaje de prim-ajutor de terapie intensivă mobilă - un echipaj şi 13 echipaje de la serviciul de ambulanţă, iar din judeţele limitrofe - din Ialomiţa, s-au trimis echipaje de descarcerare de prim ajutor şi de pompieri de stingere şi s-au trimis şi de la Călăraşi maşini de descarcerare şi de multiple victime, iar de la Bucureşti s-au trimis zece maşini de tip B, două maşini de terapie intensivă de tip C, un post medical avansat, o maşină de multiple victime şi o maşină de descarcerare", a mai spus Arafat.
Şeful DSU a adăugat că un elicopter de la Galaţi a fost trimis la locul accidentului pentru sprijin.
Blocaj pe autostradă
Autostrada Soarelui este blocată vineri dimineață pe sensul spre mare, din cauza unui carambol în care au fost implicate 20 de mașini, două persoane fiind rănite, potrivit Centrului Infotrafic.
”Pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, județul Constanța, s-a produs un carambol în care au fost implicate 20 de autoturisme.
Potrivit IGSU, a fost activat planul roşu de intervenţie.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, judeţul Constanţa, s-a produs un carambol în care au fost implicate 20 de autoturisme.
Conform primelor informaţii, două persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată.
CITEȘTE ȘI: Clanul turcilor Raim construia vile de lux pe Litoral. Aveau 3,5 milioane de euro din prostituție
Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanţa, formându-se coloane de autoturisme pe o distanţă de 3 km.
Până la acest moment, pentru gestionarea situaţiei, au fost alocate echipaje din mai multe judeţe: ISU Constanţa - 3 autospeciale de stingere, 1 descarcerare, 3 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, 2 ambulanţe SAJ; ISUBIF - un Punct medical avansat, o autospecială descarcerare grea, o autoscară, un punct comandă mobil, 12 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple; ISU Călăraşi - o autospecială descarcerare, 4 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple; ISU Ialomiţa - o autospecială descarcerare, o ambulanţă SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă, potrivit Agerpres.
Video
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?