Un șofer vitezoman de camion a lovit o dubiță: 3 victime
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Şoferul vinovat de accidentul grav produs în apropiere de Petroşani este din Pui şi are 42 de ani. Individul conducea un autotren cu viteză şi a lovit o dubiţă din spate proiectând-o într-un autoturism care circula regulamentar.Şoferul nevinovat şi doi pasageri din maşina sa au ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani.
„Echipa operativă deplasată la faţa locului, din primele cercetări, a stabilit că un bărbat de 42 de ani, din comuna Pui, în timp ce conducea autotren, pe sensul de mers Haţeg – Petroşani, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de un microbuz aflat faţa sa, condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Vânători, care se angajase în efectuarea manevrei de viraj la stânga, intrând în coliziune faţă-spate cu acesta. În urma impactului, microbuzul a fost proiectat pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un tânăr de 28 de ani, din judeţul Teleorman”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Tânărul de 28 de ani a rămas încarcerat în autoturism şi a avut nevoie de ajutorul pompierilor Detaşamentului Petroşani. „La locul producerii accidentului, echipele de intervenţie au găsit în autoturism un bărbat de 28 de ani încarcerat şi alte două persoane, un bărbat de 62 de ani şi o femeie de 48 de ani, politraumatizaţi, dar conştienţi. Concomitent cu operaţiunile de descarcerare, cele două echipaje de prim ajutor şi o echipă a SAJ Petroşani, au acordat îngrijiri răniţilor şi i-au stabilizat”, declară Anemona Doda, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă în cazul şoferului TIR-ului, vinovat de producerea accidentului.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?