Un polițist beat a provocat un accident și a fugit
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un agent de poliţie din judeţul Suceava a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier şi a fugit de la locul faptei, el aflându-se şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în 20 noiembrie, un procuror al instituţiei s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ca urmare, în 11 decembrie, anchetatorii au dispus urmărirea penală faţă de un agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava pentru conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că în data de 20 noiembrie 2020, în jurul orei 18.15 suspectul N.B., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, conform buletului de analiză toxicologică nr.2006 din data de 26.11.2020, s-a urcat la volanul unui autoturism cu intenţia de a se deplasa la domiciliu, respectiv la sediul Postului de Poliţie unde îşi desfăşoară activitatea, iar cu aproximativ 254 de metri înainte de acest imobil, pe DJ 291 A a surprins pe partea carosabilă persoanele vătămate A.V. şi A.M.pe care le-a accidentat şi a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului, parcând autoturismul avariat în curtea Postului de Poliţie”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Agentul de poliţie a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat, marţi, instanţei.
Articole înrudite
- A urcat la volan fără permis și l-a lovit camionul
- VIDEO. Spania. Șofer profesionist român, prins cu 3 tractoare în remorcă
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt