Un camion încărcat cu fier vechi s-a răsturnat pe E 574, la Coloneşti Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Un autocamion s-a răsturnat pe drumul european E 574, în localitatea Coloneşti, în judeţul Olt, vineri, 29 octombrie 2021, seara.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale ISU Olt. Circulaţia a fost îngreunată zeci de minute, autocamionul răsturnat afectând o bandă a sensului de mers.
„Pompierii Staţiei Scorniceşti, cu o autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru descarcerare, şi un echipaj SMURD acţionează pe Drumul European 574, în zona localităţii Coloneşti, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi acordarea îngrijirilor medicale, victimei unui accident rutier. În accident este implicat un autocamion, încărcat cu deşeuri feroase, în care se afla şoferul“, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu. Şoferul, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Călăraşi, a suferit excoriaţii la nivelul feţei şi membrelor superioare, fiind asistat medical la locul accidentului. Bărbatul a refuzat însă transportul la spital. Pompierii au fost nevoiţi să intervină şi pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Articole înrudite
- Un șofer profesionist a intrat cu camionul în parapet, pe autostrada A1
- VIDEO. Spania. Șofer profesionist român, prins cu 3 tractoare în remorcă
- VIDEO. Şofer profesionist, prins când circula pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti
- Dolj: Un șofer profesionist a intrat în gardul a două locuinţe şi în două maşini parcate, după ce a suferit un infarct
- Șoferul de camion, implicat în accidentul mortal din Portul Constanța, a fost arestat