Un camion din Ucraina a lovit o femeie. Cine e vinovat?
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

O femeie în vârstă de 40 de ani, din Grănicești, a ajuns sâmbătă dimineață la spital după ce a suferit răni într-un accident de circulație. În jurul orei 8.20, femeia, care se afla la volanul unui autoturism marca VW Caddy, a ajuns la intersecția drumurilor naționale 2 și 2H.
A încetinit pentru a se încadra pe drumul național 2H, spre Milișăuți, moment în care mașina a fost lovită de un tir care venea din spate, dinspre Grănicești. Tirul era condus de un șofer ucrainean în vârstă de 50 de ani, care este considerat vinovat de acest accident pentru că nu a păstrat o distanță suficient de mare.
Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-a pus diagnosticul „traumatism cranio-cerebral ușor”. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice.
Articole înrudite
- O șoferiță a fost lovită la impactul frontal cu un camion
- A condus 2 luni camionul câte 14 ore pe zi. S-a ales cu amendă de 50.000 euro
- AVERTISMENT 400.000 de camioane electrice până în 2030 în UE, misiune imposibilă
- Camion care ducea o tonă de carne de miel descoperit în București
- 50.000 lei amendă pentru șoferul de camion care și-a pierdut motorina