Un camion a intrat pe contrasens. Un bărbat e mort Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un grav accident rutier s-a produs miercuri, 18 decembrie 2024, pe un drum național, în județul Dolj. Un TIR a pătruns pe contrasens, lovind un autoturism condus de un bărbat de 64 ani. Șoferul autoturismului a decedat la spital.
Accidentul s-a produs pe DN 55, în afara localității Rojiște, în județul Dolj, în jurul orei 12,55.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier care au stabilit faptul că un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DN 55, în afara localității Rojiște, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani. În urma evenimentului rutier, din nefericire, bărbatul de 64 de ani a decedat.
Bărbatul de 59 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Dolj.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetarile sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Tot pe un drum național din Dolj s-a produs, în jurul orei 12,17, un alt accident grav, soldat cu rănirea unei persoane. Accidentul a avut loc pe DN 6, în afara localității Ișalnița. Polițiștii au stabilit că în acest caz un bărbat, de 50 de ani, din județul Argeș, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DN 6, din direcția Filiași către Craiova, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, s-a răsturnat pe partea carosabilă. Șoferul a necesitat îngrijiri medicale. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma acestui accident traficul în zonă a fost restricționat pe o bandă, până la finalizarea cercetărilor la fața locului.
Articole înrudite
- VIDEO O șoferiță din România conduce camionul în marșarier și rampă. „Foarte fain”
- Se opresc lucrările la Podul Ruse - Giurgiu. Care e motivul?
- Un șofer român de camion a condus 30 de ore până în Germania. Ce i-a făcut poliția?
- 200 km de autostrăzi și drumuri expres inaugurate în 2025
- Poliția germană caută șoferul român al unei dube albe. A făcut pagube de 70.000 euro