Un CAMION a distrus VESTIGII vechi de mii de ani
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un camion cu semiremorcă al cărui şofer a greşit drumul a produs daune celebrelor linii Nazca, trasate în Peru în urmă cu peste 2000 de ani, care alcătuiesc reprezentări stilizate ale unor animale şi plante, vizibile doar de la înălţime, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.
Vehiculul a pătruns pe 27 ianuarie în zona acestui sit inclus în patrimoniul mondial al umanităţii, în ciuda marcajelor rutiere de avertizare care interzic accesul, şi a "produs daune la nivelul suprafeţei câmpiei, inclusiv unui număr de trei geoglife", a indicat Ministerul Culturii din Peru arată Agerpres.
Agenţii de pază din zona sitului "au arestat contravenientul şi au depus o plângere la poliţia peruană", a adăugat ministerul. Şoferul urmează să se prezinte în faţa instanţei de judecată.
"Camionul a lăsat urme profunde pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri", potrivit comunicatului transmis de Ministerul Culturii din Peru.
Liniile Nazca, descoperite în urmă cu puţin peste o jumătate de secol în sudul statului Peru, sunt figuri geometrice ce reprezintă 70 de animale şi plante, vizibile numai din aer. Aceste desene stilizate au alimentat de-a lungul anilor unul dintre cele mai mari mistere de pe planeta noastră.
Potrivit arheologilor, aceste linii care se întind pe o suprafaţă de 750 de kilometri pătraţi ar fi avut o funcţie ceremonială în cultura Nazca, civilizaţie care popula o zonă vastă, ce includea zone deşertice, munţii Anzi şi păduri virgine.
Între aceste linii protejate de eroziune prin absenţa ploilor şi a vântului, se remarcă o maimuţă de 135 de metri, cu coada în spirală, un păianjen de 46 metri lungime, o pasăre colibri cu o anvergură de 66 de metri de la o aripă la cealaltă şi o pasăre gigantică de 300 de metri lungime şi 54 de metri lăţime.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?