Transportatorul nu se poate degreva de responsabilitatea de a respecta perioadele de conducere și de repaus ale șoferilor ^Recomandat

Este decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o speță de vizează legislația austriacă, care le permitea transportatorilor să nu piardă niciodată certificarea din cauza nerespectării condiției bunei reputații dacă „pasau” responsabilitatea unui terț.
În speța ajunsă în atenția CJUE, o întreprindere de transport austriacă desemnase, conform legislației naționale, un „prepus responsabil”, care își asuma responsabilitatea respectării timpului de lucru al conducătorilor în cadrul acestei întreprinderi, responsabilul nefiind însă nici manager de transport, nici mandatar împuternicit să reprezinte întreprinderea față de terți și nu avea nici o influență semnificativă asupra administrării întreprinderii. Persoana responsabilă desemnată, un terț, practic, față de transportatorul rutier, a contestat în fața instanței austriece mai multe amenzi pe care i le-a aplicat administrația pentru încălcarea normelor privind orele de conducere zilnice și utilizarea tahografului.

Instanța austriacă a considerat că desemnarea în calitate de prepus responsabil implică transferul către această persoană a răspunderii penale pentru încălcările în cauză. În plus, potrivit dreptului austriac, conduita persoanei astfel desemnate nu ar putea să fie luată în considerare pentru a aprecia dacă întreprinderea în cauză se conformează cerinței privind buna reputație prevăzută de dreptul Uniunii. Instanța austriacă ridică problema dacă, în astfel de împrejurări, o asemenea desemnare este compatibilă cu dreptul Uniunii.

„Persoana relevantă”

În hotărârea dată joi în cauza C-155/22, CJUE a considerat terțul ca fiind „persoană relevantă” stabilită de statul membru, astfel încât conduita sa trebuie luată în considerare pentru aprecierea bunei reputații a întreprinderii în cauză.

De ce e relevantă îndeplinirea condiției bunei reputații? Pentru că întreprinderile care nu bifează acestă condiție nu pot obține certificatul de transportator, iar dacă autoritățile constată că întreprinderea nu mai îndeplinește condiția, atunci valabilitatea certificatului se pierde. Desigur, ca urmare a pierderii bunei reputații se pierde valabilitatea certificatului de transport în toate statele membre UE.

CJUE a criticat însă reglementarea austriacă pentru că împiedică, cu încălcarea dreptului Uniunii, afectarea bunei reputații a întreprinderilor de transport rutier și adoptarea unor
sancțiuni în privința acestora, chiar dacă persoanele care trebuie considerate, în raport cu aceste întreprinderi, drept „persoane relevante” au săvârșit încălcări grave ale reglementărilor dreptului Uniunii. Practic, legea austriacă le permitea transportatorilor să ocolească condiția bunei reputații „pasând responsabilitatea” către o altă entitate.

Astfel, spune Curtea, condamnările pentru încălcări grave pronunțate împotriva acestor persoane și sancțiunile aplicate nu ar conduce niciodată la o procedură de control a bunei reputații a întreprinderii în cauză și nici nu ar fi luate în considerare cu ocazia controalelor exercitate de autoritățile competente pentru a verifica dacă întreprinderile autorizate să exercite ocupația de operator de transport rutier continuă să îndeplinească cerințele prevăzute de dreptul UE.

Curtea concluzionează că dreptul Uniunii se opune ca o întreprindere să poată desemna o persoană drept persoană responsabilă de respectarea dispozițiilor Uniunii privind perioadele de conducere și perioadele de repaus ale conducătorilor auto și să transfere astfel către aceasta din urmă răspunderea penală pentru încălcările acestor dispoziții, atunci când dreptul național nu permite luarea în considerare a încălcărilor
astfel imputate prepusului menționat pentru a aprecia dacă întreprinderea de transport se conformează cerinței privind buna reputație.
În România însă verificarea cerinței privind buna reputație pare să fie legată exclusiv de întreprindere și de managerul de transport - nu e prevăzut expres nici directorul executiv, nici vreo altă persoană relevantă.

Regulile privitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite de o firmă de transport rutier (de marfă sau persoane) conținute de Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 (forma consolidată a acestuia) prevăd că un transportator rutier este obligat să îndeplineasă patru condiții principale pentru a putea să desfășoare activitate specifică:

să aibă un sediu real și stabil pe teritoriul unui stat membru;
să aibă o bună reputaţie;
să aibă capacitatea financiară adecvată și
să aibă competenţa profesională necesară.

În ceea ce privește condiția referitoare la reputație, regulamentul prevede că statele membre „iau în considerare conduita respectivei întreprinderi, a managerilor de transport și a directorilor executivi ai acesteia și a oricărei alte persoane relevante, după cum poate fi stabilit de către statul membru”. Modalități concrete în care poate fi afectată reputația sunt săvârșirea de încălcări grave a legislației din domeniul muncii, al circulației rutierem comercial sau fiscal, printre altele.

În România, legiuitorul a venit cu OG nr. 27/2011, prin care „se creează cadrul legal general pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009” (cu toate că prevederile regulamentelor europene se aplică în mod direct în legislația fiecărui stat membru și, spre deosebire de directive, ele nu trebuie transpuse, uneori sunt necesare prevederi care să pună în aplicare diverse aspecte din regulamentele europene). Legiuitorul român a reținut în ordonanță doar întreprinderea și managerul de transport în vederea respectării cerinței privind buna reputație.