Taxarea camioanelor în UE: în funcție de clasa EURO și de gradul de poluare al vehiculului Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Negociatorii din partea Consiliului și a Parlamentului European au ajuns la un acord politic asupra unor norme revizuite privind taxarea rutieră (Directiva privind eurovinieta), pentru a aborda emisiile de gaze cu efect de seră și alte efecte asupra mediului, congestionarea traficului și finanțarea infrastructurii rutiere.
Taxe de trecere în funcție de distanță și taxe de utilizare în funcție de durată (viniete)
Vinietele în funcție de durată vor fi eliminate treptat pentru vehiculele grele din rețeaua TEN-T centrală, în termen de opt ani de la intrarea în vigoare a directivei. În cazurile în care statele membre aplică un sistem de viniete comun, cum ar fi Tratatul privind eurovinieta, acestea vor avea la dispoziție doi ani suplimentari pentru a adapta sau a dizolva sistemul respectiv.
Drumurile care fac obiectul eliminării treptate reprezintă principalele rute pe care se derulează cea mai mare parte a tranzitului internațional al vehiculelor comerciale. Statele membre pot continua să aplice viniete pe alte părți ale rețelelor lor.
Derogările de la eliminarea treptată a vinietelor sunt permise în cazuri justificate în mod corespunzător, cum ar fi cazurile de densitate scăzută a populației sau cazul în care o vinietă se aplică unei secțiuni limitate de drum, după notificarea Comisiei.
Statele membre vor avea, de asemenea, opțiunea de a institui un sistem combinat de taxare pentru vehiculele grele sau pentru anumite tipuri de vehicule grele, care ar reuni elemente legate de distanță și de durată și ar integra cele două instrumente bazate pe variație (cel nou bazat pe emisiile de CO2 și cel existent bazat pe clasele EURO). Acest sistem va permite punerea în aplicare deplină a principiilor „utilizatorul plătește” și „poluatorul plătește”, permițând totodată statelor membre flexibilitatea necesară pentru a-și concepe propriile sisteme de taxare rutieră.
Totuși, ca principiu de bază al taxării rutiere, statele membre își mențin discreția de a aplica taxe de trecere și taxe de utilizare pentru diferite categorii de vehicule, cum ar fi vehiculele grele, vehiculele grele de marfă, autocarele și autobuzele, vehiculele ușoare, vehiculele utilitare ușoare, microbuzele și autoturismele, în mod independent unele față de altele. De exemplu, statele membre pot decide să nu perceapă taxe pentru autobuze deloc.
Normele privind proporționalitatea prețurilor vinietelor pentru autoturisme vor include obligația de a aplica o vinietă zilnică pentru autoturisme sau pentru călătorii ocazionali aflați în tranzit.
Înverzirea sistemului de taxare rutieră
Va fi introdus un nou instrument la nivelul UE pentru a varia taxele de utilizare a infrastructurii și de utilizare pentru vehicule grele pe baza emisiilor de CO2, astfel cum se prevede în poziția inițială a Consiliului. Variația se va baza pe standardele existente în materie de emisii de CO2. Inițial, sistemul se va aplica numai camioanelor de mari dimensiuni, dar poate fi extins treptat la alte tipuri de vehicule grele și poate fi adaptat periodic la progresul tehnologic prin intermediul unor acte de punere în aplicare.
Au fost aduse unele îmbunătățiri poziției Consiliului, acestea fiind concepute pentru a garanta că vehiculele hibride nu sunt recompensate de două ori și pentru a evita orice posibile suprapuneri ale variației pe baza emisiilor de CO2 cu alte instrumente de stabilire a prețului carbonului.
Variația taxelor de trecere sau a taxelor de utilizare în funcție de performanța de mediu se va aplica camionetelor și microbuzelor începând din 2026, în cazurile în care este posibil din punct de vedere tehnic.
Taxa bazată pe costurile externe
Taxarea costurilor externe pentru poluarea atmosferică va deveni obligatorie pentru vehiculele grele după o perioadă de tranziție de patru ani, în cazul în care se aplică taxe de trecere. Cu toate acestea, statelor membre li se va permite să nu aplice această taxă, după notificarea Comisiei, în cazul în care aceasta ar conduce la o deviere a traficului care ar avea consecințe negative nedorite. În orice caz, statele membre pot aplica o taxă bazată pe costurile externe pentru emisiile de CO2.
Alocarea veniturilor și suplimente
Principiile de bază pentru alocarea veniturilor provenite din taxele rutiere vor rămâne neschimbate. În general, statele membre ar trebui să aloce veniturile provenite din taxele de utilizare a infrastructurii și din taxele bazate pe costurile externe unor proiecte din sectorul transporturilor, în special pentru sprijinirea rețelei transeuropene de transport. Ele nu sunt însă obligate să procedeze astfel. În ceea ce privește veniturile generate de taxele de congestionare opționale sau de echivalentul lor ca valoare financiară, statele membre le vor utiliza pentru a aborda problemele de congestionare sau pentru a dezvolta transporturile și mobilitatea durabile în general.
Normele vor permite statelor membre să aplice un supliment mai ridicat (de până la 50%) taxei de utilizare a infrastructurii percepute pe anumite sectoare rutiere unde traficul este foarte congestionat, dacă toate statele membre afectate sunt de acord.
Derogări
Textul convenit include o serie de derogări privind, de exemplu, contractele de concesiune existente, persoanele cu handicap și zonele slab populate.
Etapele următoare
După o serie de lucrări suplimentare la nivel tehnic în scopul finalizării textului, președinția va transmite rezultatul negocierilor Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper) al Consiliului spre aprobare.
Va urma apoi adoptarea atât de către Consiliu, cât și de către Parlamentul European.
Statele membre vor avea la dispoziție doi ani de la intrarea în vigoare a directivei pentru a include dispozițiile în legislația lor națională.
Context: normele UE privind taxarea rutieră
Taxarea rutieră este o opțiune națională în UE, statele membre putând alege să o introducă sau nu pe teritoriul lor. Totuși, în cazul în care aleg să perceapă taxe, ele trebuie să respecte anumite norme comune prevăzute în Directiva privind eurovinieta. Scopul este de a se asigura faptul că impunerea taxelor rutiere nu discriminează traficul internațional și nu conduce la denaturarea concurenței între operatorii de transport.
În mai 2017, Comisia a prezentat propunerea de revizuire a Directivei privind eurovinieta, ca parte a primului pachet privind mobilitatea.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?