A1: Un camion a fost rupt în două între Timişoara şi Lugoj
- Publicat în News
Un camion a fost efectiv rupt în două, începând de la cabină şi până în partea din spate a semiremorcii.
Un camion a fost efectiv rupt în două, începând de la cabină şi până în partea din spate a semiremorcii.
COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Beneficiar și Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, au semnat în data de 21.06.2018 Actul Adițional nr. 2 la Contractul de Finanțare nr. 89/21.07.2017 pentru proiectul ”Construcția Autostrăzii Lugoj-Deva Lot 2, Lot 3, Lot 4 (Sectorul Dumbravă-Deva) Faza II”.
Ministrul Transporturilor, Lucian Şova s-a aflat, miercuri, pe lotul al treilea al Autostrăzii Lugoj- Deva, iar la finalul vizitei a declarat că a primit asigurări de la constructorul lotului 4 că acesta va fi finalizat în luna octombrie a acestui an.