„Sufocată” de camioanele care duc grâu din Ucraina, Ungaria cere ajutor european Recomandat

„Sufocată” de camioanele care duc grâu din Ucraina, Ungaria cere ajutor european

Ungaria a cerut joi un ajutor "progresiv" din partea UE pentru tranzitul cerealelor ucrainene prin ţările central şi est-europene ai căror fermieri se confruntă cu efectele importurilor ucrainene masive şi ieftine, relatează Reuters.


Ministrul agriculturii din Ungaria, Istvan Nagy, nu a precizat ce înseamnă "progresiv" atunci când a vorbit despre ajutorul pe care Ungaria îl consideră necesar din partea UE, notează Reuters.

Nagy declarase miercuri că Budapesta va continua să permită tranzitul cerealelor ucrainene prin Ungaria, asigurând că trecerea transporturilor se va face "într-un mod controlat".

 

Istvan Nagy s-a întâlnit cu omologul său ucrainean după ce Budapesta, pe lângă cereale, a interzis importurile din Ucraina de miere şi de anumite produse din carne până la 30 iunie, sporind presiunea pentru ca măsurile propuse să fie extinse la nivelul întregii Uniuni Europene.

Comisia Europeană a declarat miercuri că va lua "măsuri preventive" de urgenţă pentru grâu, porumb, seminţe de floarea-soarelui şi rapiţă, după ce unele ţări din Europa Centrală au luat măsuri unilaterale pentru a interzice importurile de produse alimentare din Ucraina.

Cu toate acestea, Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia, ai căror miniştri au participat miercuri la discuţii cu comisarul european pentru comerţ Valdis Dombrovskis, doresc ca lista să fie mai lungă, incluzând şi alte produse precum laptele, carnea de pasăre şi mierea.

Ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus, a declarat, de pildă, joi, că lista propusă de UE ar trebui să fie mai lungă. "Ei au propus patru cereale, noi, cei cinci, propunem mai multe din aceste produse", a declarat Telus la un briefing de presă. Laptele, carnea de pasăre, mierea şi alte produse alimentare ar trebui să fie incluse lista de importuri ucrainene care să fie interzise temporar de UE, a detaliat ministrul polonez al agriculturii, citat de The Guardian.

Aceste cinci state au devenit rute de tranzit pentru grânele ucrainene care nu au mai putut fi exportate prin porturile de la Marea Neagră ale ţării din cauza invaziei Rusiei din februarie anul trecut. Infrastructura deficitară sau insuficientă a blocat milioane de tone de cereale în ţările de la graniţa cu Ucraina, obligându-i pe fermierii locali să facă faţă concurenţei serioase reprezentate de importurile ucrainene ieftine.

Ungaria făcut o listă cu 25 de produse ucrainene al căror import este interzis. Pe această listă, cele mai importante sunt cerealele, seminţele de rapiţă şi de floarea-soarelui, făina, uleiul, mierea şi anumite produse din carne, a precizat şeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, într-o conferinţă de presă.

Un oficial UE a declarat pentru Reuters că executivul UE ar urma să propună ca intrarea cerealelor din Ucraina în cele cinci ţări să se facă doar dacă aceste transporturi sunt destinate pentru exportul către alţi membri UE sau către restul lumii. Această măsură ar urma să dureze până la sfârşitul lunii iunie, scrie news.ro


STAREA TRANSPORTURILOR-RADU DINESCU


CEFIN STRATEGIA PENTRU 2023

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.