Spania. Șofer profesionist român, mort după ce s-a răsturnat cu camionul Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Un șofer profesionist român, în vârstă de 37 de ani, a murit ieri dimineață după ce s-a răsturnat cu camionul.
Accidentul rutier s-a produs pe autostrada A2, în dreptul cartierului La Beltraneja din Trijueque, provincia Guadalajara, comunitatea autonomă Castilia-La Mancha, Spania.
Tragicul eveniment a avut loc la ora locală 04:18, când camionul condus de român a virat brusc spre mediana drumului și s-a răsturnat la kilometrul 81, în direcția Madrid. În urma acestui incident, șoferul camionului, un bărbat român de 37 de ani, a murit pe loc.
Cu 40 de minute înainte, la ora locală 03:33, un alt accident a avut loc pe aceeași autostradă, dar în direcția opusă, la kilometrul 82 al A2, spre Zaragoza. Șoferul român de camion este posibil să fi fost distras de eveniment și să fi pierdut astfel controlul volanului.
În accidentul de la 03:33, o dubă s-a ciocnit de balustradă și a început să ardă. Ambele benzi în direcția respectivă a autostrăzii au trebuit să fie închise timp de câteva ore. Șoferul, un bărbat de 47 de ani, a fost dus la Spitalul Universitar Guadalajara.
La ambele operațiuni au participat Garda Civilă, pompierii de la Consorțiul Provincial cu sediul în Azuqueca de Henares, un medic de urgență, o ambulanță și o UTI mobilă.
Articole înrudite
- VIDEO. Şofer profesionist, prins când circula pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti
- Șofer român, blocat în Spania după ce camionul i-a fost distrus de ploi
- O femeie a fost salvată după 11 ore de un șofer de camion de furia apelor
- VIDEO Șoferul de camion mort în Spania rămăsese fără soție în urmă cu 2 ani
- VIDEO Un român a stat blocat timp de trei zile în camionul după inundațiile din Spania