Șoferul unui microbuz, prins cu un kilogram de pietre prețioase
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Pietre susceptibile a fi din chihlimbar au fost descoperite în P.T.F. Galaţi rutier.
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier a descoperit ascunsă în bagajele unui cetăţean român cantitatea de 927 grame de pietre susceptibile a fi din chihlimbar.
În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetăţeanul român P.A., în vârstă de 29 de ani, conducând un microbuz, înmatriculat în R. Moldova.
În baza analizei de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei în cauză, în urma căruia echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit mai multe pietre susceptibile a fi din chihlimbar, cu o greutate totală de 927 grame, ascunse în bagajele bărbatului.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor în valoare totală de 1.000 de lei, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat