Șoferul de autocar care a intrat într-un camion rămâne în stare critică Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Un accident rutier grav a avut loc luni dimineața pe DN1 în zona localității Porumbacu de Jos. Un autocar care transporta 56 de persoane a intrat în coliziune cu un camion. Șoferul autocarului a fost rănit grav în urma impactului, starea lui fiind foarte gravă.
În urma accidentului de luni dimineață, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. 57 de persoane au fost implicate în evenimentul grav, care s-a soldat cu rănirea gravă a șoferului de autocar. Doi pasageri au suferit și ei leziuni.
Șoferul autocarului a fost transportat inconștient la spital în urma accidentului. Starea lui este în continuare foarte gravă, iar medicii fac tot posibilul să îl țină în viață.
„Pacientul în vârstă de 33 de ani se află în continuare în stare foarte gravă, ventilat mecanic, nefiind identificate până la acest moment îmbunătățiri ale stării sale de sănătate. Medicii depun în continuare toate eforturile pentru a-i salva viața”, spune Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.
Șoferul autocarului este din județul Bistrița Năsăud.
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat