ȘOFERII PROFESIONIȘTI INTRĂ ÎN MAREA BRITANIE FĂRĂ IZOLARE, CU UN FORMULAR Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Guvernul Marii Britanii a publicat, pe 05 iunie 2020, noi informații despre scutirea șoferilor de camioane de la izolarea timp de 14 zile la intrarea în țară, potrivit UNTRR.
La acest link găsiți lista de ocupații și situații în care perioada de izolare nu este necesară, iar aici un link spre formularul pe care șoferul trebuie să îl aibă la el, semnat și ștampilat atunci când ajunge la frontiera Marii Britanii.
Șoferii profesioniști care efectuează transport rutier internațional sunt scutiți de măsura izolării timp de 14 zile la intrarea în Marea Britanie, fiind clar că scutirea este valabilă numai atunci când șoferul intră în țară în scopuri de muncă.
Instrucțiunile Guvernului pentru „Șoferii de vehicule de mărfuri sau vehicule de serviciu public și alți angajați deținători de licențe comunitare pentru transportul internațional de mărfuri sau pasageri cu autocarul și autobuzul” precizează:
• va trebui să furnizați datele călătoriei și datele de contact;
• NU trebuie să vă autoizolați timp de 14 zile;
• va trebui să arătați că munca dumneavoastră presupune deplasarea, prin, de exemplu, o scrisoare de la angajatorul dumneavoastră, un CMR sau licența operatorului;
• Să completați un formular online cu cel mult 48 de ore înainte de a intra în Marea Britanie pentru a notifica intenția de intrare, iar formularul completat trebuie să se afle în posesia șoferului în forma printată sau digitală înainte de a intra în Marea Britanie, click aici pentru a accesa formularul on-line.
Scutirea nu se aplică atunci când șoferii se întorc din concediu, în acest caz vor fi necesare 14 zile de izolare.
Operatorii de transport sunt încurajați să utilizeze această scrisoare pentru a demonstra că intrarea lor în Marea Britanie este destinată unei activități legate de muncă.
Articole înrudite
- Au jefuit domeniul britanic cu un camion furat
- VIDEO. Scania XT Test & Drive: cele mai puternice camioane de construcții supuse încercărilor
- VIDEO. Vulcangas: prima stație de LNG și Bio-LNG din România
- Șoferii de camion vor plăti o taxă la intrarea în Marea Britanie. NU e ieftină!
- VIDEO. Starea transporturilor, cu George Niță, director general Holleman