Șofer român mort după ce s-a ciocnit cu un tir condus de un alt român în Germania
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un șofer român a murit, după ce s-a lovit de un camion condus de alt român. Accidentul s-a produs pe o autostradă din Germania.
Marți, în jurul orei 10:45, a avut loc un accident foarte grav pe A6 în direcția Heilbronn, chiar înainte de intersecția dintre Kirchberg și Ilshofen-Wolpertshausen, informeaza poliția germană.
Un șofer român de 56 de ani a încetinit TIR-ul într-o zonă în care erau mai multe bucăți de anvelopă împrăștiate pe șosea, iar în spatele lui un alt șofer român n-a fost atent și n-a văzut la timp stopurile de frână, scrie bzi.ro.
Camionul mic cu prelată condus de acesta a intrat cu viteză direct în semiremorca din față. În urma impactului, cabina camionului s-a făcut praf. Sosiți la locul accidentui, salvatorii n-au mai putut face nimic pentru șoferul român, care a fost strivit între fiarele contorsionate ale cabinei. Poliţiştii germani au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.