Șofer român de camion, jefuit de 8000 euro în Italia Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un șofer român de camion a fost victima unui jaf rapid, denumit în italiană „mordi e fuggi” (mușcă și fugi) în localitatea italiană Mestre, provincia Venezia din Veneto, în dimineața zilei de luni, 15 mai 2023.
Hoțul i-a furat conaționalului nostru din camion suma de 8.000 de euro în timp ce livra un colet la destinatar.
Potrivit publicației La Nuova Venezia, furtul s-a petrecut pe via Miranese din localitatea Mestre, iar poliția a deschis o investigație în legătură cu acest incident.
Șoferul livra colete pentru o companie de transport, o muncă pe care o face de ani de zile în acea zonă.
Această rutină de livrare de colete la domiciliu i-a făcut pe unii curieri să-și scadă măsurile de securitate, cum ar fi să încuie camionul atunci când ies din autovehicul pentru a ajunge la locuința destinatarului.
Acest lucru s-a întâmplat și în acea dimineață de luni. Șoferul a coborât din camion pentru a finaliza livrarea, a sunat la ușa destinatarului, a predat coletul și a completat documentele necesare.
În momentul în care s-a întors la camion, a observat că cineva a intrat în cabină. Apoi a descoperit că îi lipsea un plic în care avea suma de 8.000 de euro, bani rezultați din livrările sale.
La început, a crezut că a l-a pus din greșeală într-un colț al cabinei. A căutat peste tot și a deschis toate compartimentele posibile, dar nu a găsit plicul.
A oprit câteva persoane în încercarea de a găsi martori, însă nimeni nu a reușit să-i dea informații utile. Rapiditatea cu care s-a petrecut furtul sugerează că hoțul știa despre pungă și a acționat cu precizie.
În cele din urmă, șoferul a fost nevoit să apeleze la poliție. O patrulă a sosit la fața locului, iar șoferul le-a povestit detaliile incidentului, explicând unde se afla și ce făcea în timp ce hoțul acționa. Infractorul nu a luat nimic altceva, a mai constatat șoferul român.
Polițiștii au verificat dacă există camere de supraveghere în zonă care ar fi putut înregistra furtul și direcția în care hoțul a fugit. Ulterior, șoferul s-a prezentat la secția de poliție pentru a depune plângere.
(rotalianul.ro)
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?