Șofer român de camion, arestat în Franța pentru fraudă cu 49 de carduri Recomandat

Șofer român de camion, arestat în Franța pentru fraudă cu 49 de carduri

Un șofer de camion român în vârstă de 44 de ani a fost arestat luni, 5 decembrie 2022, în Franța, după ce ar fi plătit taxe de drum în valoare de aproximativ 6.000 de euro cu 49 de cărți de credit obținute în mod fraudulos.

Luni, 5 decembrie 2022, în jurul orei 10:10 (ora locală), un șofer de camion român a fost arestat în zona de odihnă Vinassan de pe autostrada A9 din Franța, informează forotrasporteprofesional.es.

Șoferul român în vârstă de 44, care se afla la volanul unui vehicul înmatriculat în Spania, avea asupra sa 49 de cărți de credit obținute în mod fraudulos. Potrivit companiei Vinci, care se ocupă de taxarea traficul rutier în regiune, bărbatul ar fi cauzat un prejudiciu de 6.000 de euro.


Compania de transporturi pentru care lucrează românul are sediul tot în Spania, iar angajatorul său ar fi implicat în acest caz fraudulos de card de credit. El ar fi fost cel care i-ar fi cerut șoferului să folosească acest mijloc de plată pentru a traversa drumul, relatează ziarulromanesc.es.

Potrivit primelor informații, românul de 44 de ani ar fi confirmat că a folosit carduri obținute în mod fraudulos și a explicat că „Mi le-a dat șeful meu”.

Șeful din Spania al șoferului român arestat în Franța este și el român. Acesta s-ar afla în vacanță în România și nu a recunoscut acuzațiile.


STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC


CAMION FEST OCTOMBRIE 2022

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.