Șofer de TIR a plătit 21.000 euro ca să devină asistentă medicală
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un şofer român de TIR s-a angajat cu o diplomă falsă asistent medical la Spitalul Universitar din Goteborg, în Suedia. Bărbatul a recunoscut chiar el acest lucru, într-un reportaj la o televiziune scandinavă.
"Alex", aşa cum apare el în filmarea celor de la svt.se, unde este blurat şi vocea îi e distorsionată, a fost descoperit după o amplă anchetă a reporterilor televiziunii citate. Aceştia au reuşit să demonstreze că românul lucrase legal în Suedia ca şofer de TIR în cei trei ani în care susţinea că fusese de fapt elev al unei şcoli de asistenţi medicali din România.
În prezent angajat ca asistent la Spitalul Universitar Shalgrenska din Goteburg, românul spune că atunci când a fost angajat nu a ascuns faptul că nu avea experienţă medicală şi a prezentat o diplomă de studii valabilă, pe care însă a cumpărat-o din România, fără să fi urmat măcăr o oră cursurile şcolii care a eliberat-o.
Românul a lucrat în cei trei ani în care în diplomă scrie că s-ar fi şcolarizat tot în Suedia, ca şofer de TIR, astfel câştigând veniturile prin care şi-a cumpărat actul care-l face asistent medical. Spune că a plătit 3.500 de euro pentru fiecare semestru, în total 21.000 de euro pentru diplomă.
Întrebat de reporterul televiziunii suedeze dacă nu se teme că pune oamenii în pericol în spital, pentru că el practic nu are nicio pregătire medicală, "Alex" a răspuns: "Există riscuri, dar până acum nu am făcut nimic greşit. Nu am rănit pe nimeni şi nu am nicio abatere."
Alex a recunoscut reporterilor, pus în faţa evidenţei, că a muncit şofer de TIR în Suedia: "A trebuit să vin aici, nu aveam bani să plătesc şcoala."