Șofer de camion român, momit cu 9.000 lire să treacă ilegal imigranți Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Un șofer român de camion, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnat, ieri, în Franța după ce a fost prins că transporta migranți în remorcă.
Totul a început pe 21 mai, la terminalul portului Calais, atunci când serviciul vamal britanic a predat autorităților franceze trei femei de naționalitate albaneză, dintre care două minore, aflate în situație neregulată în Franța și care încercau să treacă în Marea Britanie.
Acestea au fost ascunse într-o remorcă, condusă de un cetățean român în vârstă de 33 de ani. Două erau ascunse în dana camionului, iar a treia într-un cache închis, plasat sub dană. În cadrul unei audieri, cele trei femei au recunoscut că au fost conduse cu un taxi de membri ai unei rețele de contrabandiști într-o parcare din Belgia unde camionul în cauză le aștepta.
Șoferul român de TIR trebuia să primească 9.000 de lire sterline
Șoferul român, între timp, a susținut că a fost contactat de un alt șofer pentru acest transport ilegal. Ca atare, el urma să primească 9.000 de lire sterline.
Tribunalul Boulogne-sur-Mer din departamentul Pas-de-Calais din Franța, l-a condamnat pe șoferul român la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. În plus, i s-a interzis ca timp de doi ani să intre pe teritoriul francez.
Articole înrudite
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat
- VIDEO Un camion a intrat în remorca altuia la Iași. Ce au pățit șoferii?
- O șoferiță a fost lovită la impactul frontal cu un camion