Șofer, achitat deși a omorât un pieton și era băut
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un bărbat trimis în judecată pentru ucidere din culpă, pentru că a accidentat mortal un pieton care i-a ieşit în faţă, a fost achitat, deşi a condus băut, cu o alcoolemie de 0,6 la mie. Victima avea, la rândul său, o alcoolemie de 2,6 la mie.
Un şofer trimis în judecată pentru ucidere din culpă a fost declarat nevinovat de Judecătoria Olteniţa, chiar dacă în momentul producerii accidentului avea o alcoolemie de 0,6 la mie, sub limita pentru care se întocmeşte dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Accidentul a avut loc în octombrie 2014, într-o comună din judeţul Călăraşi. Era în jurul orei 20.00 şi ploua când şoferului, aflat la volanul unei Dacii Logan, i-a ieşit în faţă un pieton care traversa strada prin loc nepermis.
Accidentat în urma impactului, pietonul a fost transportat la Spitalul Municipal din Olteniţa, iar mai apoi la un spital din Bucureşti. La două zile după accident, pietonul rănit a murit, iar şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. În urma anchetei a ieşit la iveală că şoferul avea în sânge o alcoolemie 0,6 la mie, iar pietonul avea o alcoolemie de 2,6 la mie. De asemenea, la faţa locului s-a constatat că „suprafaţa carosabilă era umedă, timpul ploios, cerul înnorat iar vizibilitatea redusă”.
De asemenea, poliţiştii au mai constatat că accidentul s-a produs în zona de acţiune a indicatoarelor ,,Atenţie copii” şi „Atenţie animale”, unde şoferii sunt obligaţi să circule cu o viteză care să nu depăşească 30km/h în localităţi. Şoferul a circulat cu 45 km/h O expertiză realizată cu ocazia anchetei a stabilit că în momentul impactului, maşina avea o viteză de 45 de km/h. În urma procesului judecat la Judecătoria Olteniţa s-a stabilit, însă, că accidentul nu a avut loc în zona de acoperire a indicatoarelor care îl obligau pe şofer să circule cu 30 de km/h. De asemenea, s-a stabilit că faptul că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice nu a contribuit la producerea accidentului. Astfel, pensionarul în vârstă de 71 de ani a fost declarat nevinovat. Procesul s-a reluat de la zero În faza de apel, unde trebuia pronunţată sentinţa finală, judecătorii au decis rejudecarea cazului în primă instanţă. După reluarea procesului, judecătorul a dispus realizarea unui supliment de expertiză, iar din ambele cercetări a reieşit că viteza cu care a circulat şoferul în momentul impactului a fost de 45 de km/h. Şi după rejudecare,
Judecătoria Olteniţa a decis că singurul vinovat de producerea accidentului este pietonul care i-a ieşit şoferului în faţă. Astfel, instanţa a dispus achitarea pensionarului în vârstă de 71 de ani. În sentinţă, Judecătoria Olteniţa arată că accidentul a avut loc în afara ariei de acoperire a indicatoarelor „Atenţie copii” şi „Atenţie animale”, care îl obligau pe şofer să circule cu mai puţin de 30 km/h. În privinţa alcoolemiei pe care a avut-o şoferul, judecătorul a decis că aceasta nu a influenţat comportamentul pensionarului. Alcoolemia şoferului, irelevantă „Din probele administrate în cauză şi, în special din cele două rapoarte de expertiză criminalistică, nu rezultă că accidentul soldat cu moartea victimei s-a produs urmare consumului de alcool al inculpatului şi nici că accidentul nu s-ar fi produs dacă inculpatul nu ar fi condus cu o alcoomie 0.60 ‰ alcool în sânge”, se arată în sentinţa Judecătoriei Olteniţa, care poate fi atacată cu apel.
În aceeaşi sentinţă, judecătorul a arătat că „conducerea cu o alcoolemie de 0.60 ‰ alcool în sânge constituie, în mod evident, o încălcarea a normelor legale rutiere, intrând în sfera contravenţională”. „Constatarea încălcării unei dispoziţii legale referitoare la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice nu este suficientă însă pentru a reţine culpa în producerea accidentului şi, implicit, referitor la rezultatul letal produs, fiind necesar să se analizeze în ce măsură încălcarea respectivei dispoziţii legale a influenţat producerea accidentului rutier”, a mai arătat Judecătoria Olteniţa.