ȘOC! Încă o taxă pentru ȘOFERI!
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Introducere unei taxe de acces in centrul Bucurestiului, eliminarea locurilor de parcare fara taxa si a parcarilor ilegale, modernizarea parcului auto RATB, modernizarea retelei de strazi, prioritizarea transportului public prin benzi unice, amenajarea de piste pentru biciclete si introducerea tuturor intersectiilor semaforizate in sistemul inteligent de management al traficului - sunt doar cateva dintre masurile propuse de Primaria Capitalei in planul integrat de calitate a aerului, document pus astazi in dezbatere publica.
In documentul pus in dezbatere publica nu e mentionat un nivel al taxei, in eventualitatea introducerii acesteia.
Despre implementarea acestor masuri firesti se discuta de mai bine de zece ani, acestea fiind enumerate in Programul Integrat de Gestionare a Calitatii aerului, aprobat in 2008, insa nu s-a facut aproape nimic, arata hotnews.
Documentul este in curs de elaborare, forma finala urmand a fi aprobata dupa luarea in calcul a contributiilor de la cetateni in timpul dezbaterii publice. Urmatorul pas e aprobarea de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti si de catre Agentia Nationala pentru Protectia Mediului. Planul integral de calitate a aerului este in lucru de doi ani.
Planul Integrat de Calitate a Aerului identifica si principalii poluatori din Bucuresti: traficul si sistemul de incalzire al orasului, astfel ca masurile sunt centrate pe diminuarea celor doua surse de poluare.
Reamintim ca Parlamentul, la initiativa lui Liviu Dragnea, a eliminat timbrul de inmatriculare, fapt ce a condus la explozia numarului de masini vechi inmatriculate in Bucuresti si in toata tara.
Ioana Suteu, coordonatoarea comisiei tehnice care a lucrat la Planul Integrat de Calitate a Aerului a declarat luni, in cadrul dezbaterii publice organizate de Primarie ca oricate masuri ar lua autoritatile, pana nu se va diminua traficul in centrul orasului, nu va scadea nivelul poluarii.
O parte din participantii la dezbaterea publica au reclamat faptul ca planul nu incurajeaza mersul pe jos, trotuarele fiind pline de masini, iar autoritatile nu iau masuri, iar modernizarea parcului RATB fara instituirea unui sistem coerent de benzi unice nu va duce la prioritizarea transportului public.
Principalele măsuri propuse în Planul Integrat de Calitate a Aerului vizează efecte precum:
- reducerea emisiilor din traficul rutier prin:
- promovarea, îmbunătățirea şi extinderea transportului public;
- continuarea implementării proiectelor majore de infrastructură;
- limitarea şi gestionarea mai eficientă a traficului în zona centrală a municipiului;
- eliminarea autovehiculelor vechi din circulaţie
- salubrizarea mai eficientă a străzilor;
- reducerea emisiilor din încălzirea în sectorul rezidenţial prin reabilitarea reţelelor de distribuţie a energiei termice si continuarea programelor de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe;
- reducerea emisiilor din procesul de eroziune eoliană prin :
- întreţinerea şi extinderea spaţiilor verzi;
- renaturarea terenurilor degradate supuse eroziunii eoliene;
Concret, Primaria Capitalei vrea sa reduca poluarea prin finalizarea urmatoarelor proiecte incepand din 2018:
1. Implementarea sistemului de management al traficului în București (BTMS) -până în anul 2020, se va realiza interoperabilitatea cu sistemul public de transport pentru toate cele 435 de intersecții din capitală;
2. Modernizarea parcului auto RATB prin achiziționarea a 400 de autobuze noi Euro 6.
3. Achiziționarea de mijloace de transport electrice, la standarde europene, moderne și nepoluante pentru dotarea transportului public de călători - 100 tramvaie noi, 100 troleibuze noi, modernizarea a 100 de tramvaie în funcțiune, și introducerea a 100 de autobuze electrice din care 42 autobuze vor fi folosite în zona centrală a capitalei. Prin aceste măsuri numărul de călători va crește cu aproximativ 30%, spun reprezentantii municipalitatii.
4. Finalizarea măsurilor de îmbunătățire a transportului public cu metroul prin implementarea unui nou sistem de taxare compatibil cu sistemul RATB (finalizat în anul 2017 în procent de 95%) și prin modernizarea căilor de rulare și a sistemului de ventilație (termen de finalizare 2020), construirea de noi accese (acces nou stația Tineretului în 2018), achiziția de trenuri noi (2017-2020);
5. Finalizarea în 2018 a liniei de metrou Magistrala 5 Secțiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv Valea Ialomiței - 7 km, 10 stații, 1 depou - urmează a restructura în totalitate transportul într-unul din cele mai mari cartiere din capitală. Se estimează o reducere a traficului cu mașini particulare de cel puțin 20%;
6. Realizarea staţiei intermodală, depou și park& ride – Străulești – pentru M4 și M6, la noua staţie de metrou Străuleşti de pe Magistrala 4; se consideră că o astfel de staţie poate reduce cu 50 % traficul pe ruta de acces respectivă;
7. Realizarea de piste de bicicletă (30 km) pe principalele bulevarde ale capitalei;Introducerea unui sistem de transport public cu biciclete (crearea de staţii de închiriere, parcări și achiziţionarea de biciclete pentru utilizare de către public care se materializează în anul 2018- prin acordarea a 30.000 de vouchere pentru locuitorii capitalei);
8.Asigurarea priorității pentru transportul public de călători prin realizarea a 8,4 km de bandă unică;
9.Extinderea regimului obligatoriu de plată a parcărilor la nivelul întregului teritoriu al municipiului București coroborat cu aplicarea unor sancțiuni complementare pentru staționarea neregulamentară (similar zonei centrale);
10.Aplicarea măsurilor de modernizare a sistemului de termoficare și cogenerare - se vor moderniza 11 centrale termice de cvartal, prin dotarea cu cazane cu arzătoare cu emisii reduse de NOx, pentru care s-a considerat o eficienţă de reducere a emisiilor proprii de NOx de 40%.
11. Continuarea programului de reabilitare termică a clădirilor la nivelul sectoarelor 1-6;
12. Extinderea suprafeţelor de spaţii verzi din capitală -prin renaturarea unor terenuri supuse eroziunii;
13. Demararea proiectului Centura Verde a Municipiului București,realizarea unui inel verde prin reîmpădurire pe anumite porțiuni aterenurilor din jurul capitalei;
14.Implementarea proiectului integrat de gestionare a traficului în zona centrală a Municipiului Bucuresti, prin instituirea regimului parcărilor si stabilirea unui necesar de locuri de parcare permise într-un perimetru delimitat în interiorul zonei centrale, restricționarea accesului auto în perimetrul amintit, introducerea unui sistem de transport public (linia verde) care să lege zonele de interes administrativ-instituționale din centrul capitalei, utilizarea sistemului de semaforizare inteligentă în vederea restricționării și redistribuirii accesului în/din perimetrul delimitat în interiorul zonei centrale;