ȘOC! Dependența de jocuri video, declarată boală mintală
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Tulburările psihice generate de dependenţa de jocuri video ("Gaming disorder") vor fi incluse în curând de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe lista afecţiunilor mintale, a anunţat vineri, la Geneva, un purtător de cuvânt al acestei organizaţii din cadrul ONU, informează AFP.
Riscurile de dependenţă asociate acestei afecţiuni vor fi incluse în cea de-a 11-a ediţie actualizată a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD-11), ce va publicată în luna iunie, a anunţat purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic, într-o conferinţă de presă.
Declaraţia de vineri confirmă articolele publicate de agenţiile de presă internaţionale la sfârşitul lunii decembrie în legătură cu acest proiect al OMS.
Lista ICD-11, alcătuită de OMS, se bazează pe concluziile formulate de numeroşi experţi în domeniul sănătăţii din lumea întreagă.
Definiţia actuală pentru "gaming disorder" precizează că această afecţiune reprezintă "un comportament asociat jocurilor video pe internet sau offline", care se caracterizează printr-o "pierdere a controlului asupra jocului, o prioritate ridicată acordată jocului în raport cu alte activităţi, până la punctul în care acesta prevalează în faţa altor centre de interes", a explicat Tarik Jasarevic.
Printre celelalte simptome ale afecţiunii figurează "continuarea şi creşterea activităţii jocului, în ciuda apariţiei consecinţelor negative".
Potrivit experţilor OMS, o persoană trebuie să prezinte un nivel anormal de dependenţă faţă de jocuri timp de cel puţin un an înainte de a putea fi diagnosticată cu această tulburare, ce va fi inclusă în categoria "comportamentelor dependente", a adăugat purtătorul de cuvânt al OMS citat de Agerpres.
El a subliniat însă că este prematur deocamdată să se facă speculaţii în legătură cu amploarea acestei probleme medicale.
"Tulburarea jocurilor video este un concept relativ nou şi datele epidemiologice de la nivelul populaţiei mondiale nu au fost încă adunate", a precizat oficialul OMS.
În ciuda absenţei statisticilor globale, "experţii din domeniul sănătăţii sunt de acord să spună că există o problemă" şi că apropiata includere a "gaming disorder" în lista ICD-11 reprezintă o etapă "potrivită", a afirmat Tarik Jasarevic.
"Există oameni care solicită ajutor", a adăugat el, notând faptul că recunoaşterea oficială a afecţiunii va contribui la demararea unor noi cercetări şi la alocarea unor noi resurse pentru a combate această problemă medicală.
ICD este un sistem utilizat de cadrele medicale din toată lumea şi serveşte ca standard internaţional pentru definirea problemelor de sănătate şi a afecţiunilor.
În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de morţi subite şi de simptome fizice asociate jocurilor pe calculator.
În 2014, o femeie în vârstă de 27 de ani din China a decedat subit după ce s-a jucat pe calculator timp de zece ore fără întrerupere, relatează agenţia de presă Xinhua.
În 2015, un tânăr în vârstă de 17 ani din Rusia a ajuns la camera de gardă a unui spital - şi a decedat ulterior -, după ce a intrat în comă în timp ce se juca pe computer. Conform relatărilor, el ar fi jucat jocuri video aproape continuu timp de 22 de zile, întrerupându-se doar pentru a dormi şi a mânca
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?