ȘOC! Autostrada Transilvania, fără constructor! Contract, ca și reziliat

ȘOC! Autostrada Transilvania, fără constructor! Contract, ca și reziliat

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a ameninţat, marţi, cu rezilierea contractului antreprenorul care execută lucrările pe lotul Cheţani – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, acesta declarându-se nemulţumit de mobilizarea din teren, transmite corespondentul MEDIAFAX.


Răzvan Cuc a declarat, marţi, pe tronsonul Târgu Mureş – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, că nu va tolera un astfel de comportament în condiţiile în care ministerul şi statul român sunt un partener onest în relaţia cu constructorii.

„La cel de-al doilea lot pe care l-am vizitat pot să spun că sunt profund nemulţumit de modul în care s-a mobilizat constructorul, miercuri va veni la directorul Neaga (de la CNAIR – n.a.) antreprenorul de pe Cheţani – Câmpia Turzii pentru a avea o discuţie foarte aplicată. A avansat faţă de ultima vizită, dar mobilizarea pe care o văd în şantier este nesatisfăcătoare, nu o să tolerez un astfel de comportament în condiţiile în care ministerul şi statul român sunt un partener onest în relaţia pe care o avem cu constructorii. Dacă nu se mobilizează, cu siguranţă vom trecem la etapa următoare, probabil reziliem contractul”, a spus Cuc.

 

„Pe Iernut - Cheţani s-a văzut mobilizare. Vorbeam de 180 de utilaje, 400 de oameni care erau la lucru. Era furnicar, oamenii munceau. Aici vorbim de sub jumătate ce am găsit pe acel tronson. Tocmai de asta constructorul se prezintă cu explicaţii la noi. Foarte clar”, a mai spus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a efectuat, marţi, o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor la Autostrada Transilvania pe tronsonul Târgu Mureş - Câmpia Turzii.

Lotul din Autostrada Transilvania dintre Câmpia Turzii, judeţul Cluj – Cheţani, judeţul Mureş, are o lungime de aproape 16 km şi este executat de asocierea SC Straco Grup SRL – SC Specialist Consulting SRL – SC Total Road SRL, având o valoare de peste 236 de milioane de lei.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.