SF! Se propune o nouă companie pentru autostrăzi

SF! Se propune o nouă companie pentru autostrăzi

Mai mulţi parlamentari PMP au depus la Senat un proiect care prevede înfiinţarea Companiei Naţionale pentru Construirea Autostrăzii Bucureşti-Braşov S.A., de către Guvern, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Atribuţia principală a Companiei va fi proiectarea şi construirea autostrăzii, termenul de finalizare a acesteia fiind de trei ani, adică în anul 2021, mai propun aleşii PMP în iniţiativa legislativă. Totodată, aceasta va prelua proiectele de infrastructură de transport care vizează obiectivul de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov, tot în termen de 60 de zile de data înfiinţării Companiei.

„În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Transporturilor, Guvernul este obligat să înfiinţeze o societate pe acţiuni potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu personalitate juridică, de interes strategic naţional, cu obiect de activitate proiectarea şi construirea obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov şi denumită Compania Naţională pentru Construirea Autostrăzii Bucureşti- Braşov S..A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România- S.A transferă proiectele de infrastructură de transport rutier, inclusiv cele aflate în faza de pregătire, în legătură cu obiectivul de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov, către Compania Naţională pentru Construirea Autostrăzii Bucureşti-Braşov S.A, în termen de 60 de zile de la data înfiinţării acesteia”, prevede proiectul de lege depus la Senat.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.