Șapte răniți după ce un CAMION a lovit un microbuz
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Şapte persoane au fost rănite, fiind preluate de ambulanţe şi transportate la spital, după ce un autotren a lovit un autobuz cu călători pe drumul naţional 1B, în localitatea Loloiasca din judeţul Prahova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei judeţene Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul a avut loc pe drumul naţional 1B, care face legătura între Ploieşti şi Buzău, în localitatea Loloiasca, unde un TIR a lovit un autobuz care a încetinit pentru a intra în staţie.
În autobuz se aflau 40 de persoane, iar şapte dintre acestea au fost rănite. Autpobuzul transpporta muncitori către o fabrică de componente auto din Parcul industrial Ploieşti.
Autobuzul a încetinit când a intrat în staţie pentru a lua alţi călători, iar TIR-ul l-a lovit din spate, în condiţiile în care avea viteză, iar în acea zonă drumul are doar o bandă de circulaţie pe fiecare sens.
La locul accidentului au intervenit mai multe ambulanţe de la ISU şi de la Serviciul judeţean de ambulanţă Prahova.
Reprezentanţii celor două instituţii au afirmat că echipajele medicale au preluat şapte persoane care au răni uşoare sau atacuri de panică.
Poliţiştii vor stabili împrejurările în care s a produs accidentul.
Articole înrudite
- Camioane cu mere contaminate cu pesticide au fost oprite la graniță
- ABUZIV O firmă a fost puternic amendată după ce a trimis un camion să își schimbe cauciucurile
- Atenție șofer. Restricții pe o șosea importantă din România
- Un șofer din Moldova, dat dispărut de 8 zile în Franța
- Un camion surprins în flăcări la Ploiești