S-au ridicat barierele la Nădlac. Se circulă în flux continuu Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

TIMIȘOARA. Anunț important pentru șoferi. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara transmite că, de marți, ora 10.00, s-a modificat circulația pe Autostrada A1, la Nădlac.
„Începând astăzi, 25 februarie, ora 10, s-a modificat circulația pe autostrada #A1, la Nădlac, în zona fostului punct de trecere a frontierei Ungaria/România. Așadar, se circulă fără a mai tranzita prin porțile de control ale Poliției de Frontieră, urmând a se circula în continuare pe autostradă, în flux de trafic continuu.
Pe sensul de ieșire din țară, se pot folosi în continuare parcarea de scurtă durată și spațiul de servicii. Pe sensul de intrare în țară, sunt deschise parcarea și spațiul de servicii, precum și punctele de achiziționare a rovinietei și cel pentru obținerea Autorizațiilor Speciale de Transport – AST, pentru vehiculele cu depășiri de mase și/sau dimensiuni.
Reamintim că, după data de 1.01.2025, momentul de aderare a României la spațiul Schengen, DRDP Timișoara a realizat mai multe lucrări specifice pentru asigurarea unui trafic continuu, lucrări constând în refacerea semnalizării orizontale și verticale, realizarea de marcajele rutiere, repoziționare parapete etc„, transmit reprezentantii Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timișoara.
Articole înrudite
- AVERTISMENT 400.000 de camioane electrice până în 2030 în UE, misiune imposibilă
- Camion care ducea o tonă de carne de miel descoperit în București
- 50.000 lei amendă pentru șoferul de camion care și-a pierdut motorina
- VIDEo Un camion cu cărbune a luat foc. Toată marfa a „dispărut”
- Două camioane s-au izbit violent. Cel care transporta pui s-a răsturnat