RECORD de îmbolnăviri cu COVID în 24 de ore: 6.481. Au murit 83 de oameni

RECORD de îmbolnăviri cu COVID în 24 de ore: 6.481. Au murit 83 de oameni

România înregistrează joi cel mai grav bilanț zilnic de coronavirus: 6.481 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore, fiind pentru prima dată când este depășit pragul de 6.000 de îmbolnăviri noi. Potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, totalul cazurilor de COVID-19 raportate de la începutul pandemiei este de 229.040. În ultima zi s-au înregistrat alte 83 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 868 de pacienți.


Record de cazuri de COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore în Capitală: 1.129 / Județele Timiș și Cluj, în continuare peste 370 de noi îmbolnăviri
Cluj și Sălaj au rata de infectare de peste 4 la mie / În București, indicele e de 3,69 / Situația județ cu județ
Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 625 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 6.764 de persoane diagnosticate cu COVID-19.

În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.169.978 teste. Dintre acestea, 36.169 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.182 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.987 la cerere.

Pe teritoriul României, 27.834 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.602 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.185 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

De le debutul pandemiei, 163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.