Prețul polițelor RCA ar urma să fie înghețat pentru 6 luni
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, îngheţarea temporară a tarifelor poliţelor RCA.
Măsura va fi decisă prin aprobarea proiectului de hotărâre privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.
Prețul polițelor RCA ar urma să fie înghețat pentru 6 luni în sedința de miercuri a Guvernului
Potrivit notei de fundamentare, prin proiect se propune "îngheţarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referinţă de către ASF în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări".
"Prin aplicarea acestei măsuri se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023", se precizează în document, potrivit Agerpres.
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat