Pachet Mobilitate. Întoarcerea camioanelor la opt săptămâni în țara de origine este în contradicție cu planul Green Deal, va genera mai multă poluare
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
România cere ca noile reglementări rutiere care vor fi adoptate de către Comisia Europeană să țină cont și de poziția transportatorilor români, dar și să fie corelate cu obiectivele majore ale Uniunii Europene precum cele referitoare la politicile climatice.
Potrivit României, dar și altor altor 8 state din Uniunea Europeană, actuala formă a Pachetului Mobilitate 1 este în contradicție cu obiectivele Green Deal ale Uniunii Europene, deoarece obligă întoarcerea camioanelor în statul membru în care au primit autorizaţia, la fiecare opt săptămâni. Asta va conduce, potrivit celor 9 state, la creșterea numărului de “curse goale” care, în schimb, va genera emisii suplimentare de CO2 din sectorul transporturi rutiere.
Miniștrii Transporturilor din cele nouă state, care se opun reglementărilor Pachetului Mobilitate 1 (România, Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia și Cipru). au avut în ultimele zile întâlniri la Bruxelles cu Adina Vălean – comisar european pentru transporturi, Frans Timmermans – vicepreședintele Comisiei Europene, Davind Maria Sassoli – Președintele Parlamentului European și președinții grupurilor politice din cadrul legislativului european.
Ei au susținut și faptul că noile reglementări rutiere, care forţează camioanele lor să revină acasă la fiecare opt săptămâni, vor exclude din Piața Unică, în special, transportatorii rutieri din statele membre insulare, precum Cipru, și va limita sever accesul transportatorilor rutieri din multe alte state membre din cauza poziționării geografice a țărilor lor de reședință.
„Ne-am prezentat argumentele şi le-am explicat, dând drept exemplu că un camion care este astăzi autorizat în Cipru şi efectuează transporturi la Bruxelles, ar trebui să călătorească 3000 de kilometri pentru a ajunge la Atena, în Portul Pireu şi apoi încă trei zile cu vaporul, dacă există legătură de transport naval, pentru a mai face încă 625 de mile marine pentru a ajunge în Cipru şi apoi să se facă iar acelaşi drum, şoferul şi vehiculul, la întoarcerea în UE pentru a continua să-şi desfăşoare activitatea (…) Acest lucru ne-ar exclude în esenţă de la piaţa unică şi ne-am exprimat că acest lucru ar putea funcţiona şi ca un cal troian cu privire la alte chestiuni, precum serviciile”, a declarat ministrul transporturilor din Cipru, Yiannis Karousos, potrivit Rador.
Contactat de G4Media, ministrul român al Transporturilor, Lucian Bode, spune că Pachetul Mobilitate I trebuie să reflecte inclusiv punctul de vedere al transportatorilor români și că ”în forma agreată, prevederile acestor dosare legislative vor avea un impact sever asupra transportatorilor români, a economiei naționale, economiei europene, dar și a mediului.”
”Am ascultat opinia transportatorilor români și împreună cu ceilalți reprezentanți ai Statelor Membre care susțin poziția noastră vom face toate demersurile pentru ca punctul nostru de vedere să fie inclus în Pachetul Mobilitate I. Discuțiile la care am participat au fost productive și consider că în perioada următoare vom vedea și rezultatele pe care le așteptăm. Poziția pe care întotdeauna am susținut-o este de a întări Piața Unică prin crearea unui cadru legislativ care să țină cont de interesele tuturor actorilor implicați în buna funcționare a acesteia. O Piață Unică funcțională determină în mod decisiv o dezvoltare sustenabilă a economiilor naționale, a economiei europene în ansamblu.” a declarat ministrul Lucian Bode într-o poziție pentru G4Media.
Lucian Bode declara la începutul acestei luni, pentru G4Media, că România ia în calcul posibilitatea de ataca în instanță împreună cu Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia și Cipru noile reglementări europene în transporturi care prevăd, între altele, obligarea camioanelor de a reveni acasă la fiecare opt săptămâni.
Majoritatea ţărilor membre ale UE au fost de acord în decembrie să reformeze sectorul rutier al blocului comunitar, inclusiv să dea dreptul şoferilor de camioane care lucrează în străinătate să revină acasă la fiecare trei-patru săptămâni și să oblige camioanele implicate în transportul internaţional să revină la sediile centrale ale companiei lor la fiecare opt săptămâni.
Bulgaria, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Malta, Ungaria, Cipru și România au aceste reglementări și au votat împotrivă, iar Maria Britanie și Belgia s-au abținut la vot.
Revizuirea reglementărilor rutiere este promovată de statele UE mai bogate, inclusiv Franţa şi Olanda, iar disputa ameninţă să adâncească diviziunile dintre flancul estic şi cel vestic al UE, subminând unitatea blocului comunitar, afectată și așa de Brexit.
Ţările UE mai sărace din Europa de Est vor să câştige oferind servicii la preţuri mai scăzute pentru a-şi dezvolta economiile şi a prinde din urmă statele mai bogate. În timp ce camioanele şi şoferii lor traversează UE, Franţa şi alte state sunt îngrijorate că aceste practici îi afectează pe proprii lor lucrători.
Următorii pași sunt aprobarea Pachetului Mobilitate 1 este adoptarea lui de către Consiliul European și apoi de către Parlamentul European. (g4media)
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?