VIDEO. Orban, după vizita pe şantierul Autostrăzii Sebeş - Turda: Este clar că există o întârziere foarte mare
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video

Premierul Ludovic Orban a vizitat, vineri, şantierul Autostrăzii Sebeş - Turda, cele două loturi, spunând că există o întârziere foarte mare faţă de graficul de construcţie iniţial. El a afirmat că reprezentanţii constructorilor şi-au asumat că pe 30 noiembrie se va da drumul la circulaţie.
"Este clar că există o întârziere foarte mare faţă de graficul de construcţie iniţial. Obiectivul nostru este să finalizăm cât mai rapid aceste două obiective de investiţii foarte importante. Constructorii şi-au asumat nişte termene clare de finalizare, 30 noiembrie, termenul în care se dă drumul la circulaţie pe tronsonul doi. Din cea am constatat pe şantier, gradul de mobilizare, lucrările care au mai rămas de efectuat, pentru atingerea obiectivului de a finanţa la termenele stabilite, cu siguranţă e nevoie de o mobilizare suplimentară”, a afirmat Orban.
El a mai spus că Guvernul va asigura toate condiţiile necesare pentru finalizarea autostrăzii.
"Vom mai fi prezenţi, nu aşteptăm până în 30 noiembrie să vedem ce se întâmplă. Din punctul nostru de vedere, vom asigura toate condiţiile necesare pentru finalizarea acestor obiective de investiţii, rămânând practic la latitudinea constructorilor dacă se vor ţine de cuvânt sau nu. Noi credem că pot să se ţină de cuvânt, cu singura condiţie - să înţeleagă că e nevoie de o mobilizare suplimentară”, a precizat premierul.
Video
Articole înrudite
- Camion care ducea o tonă de carne de miel descoperit în București
- 50.000 lei amendă pentru șoferul de camion care și-a pierdut motorina
- VIDEo Un camion cu cărbune a luat foc. Toată marfa a „dispărut”
- Două camioane s-au izbit violent. Cel care transporta pui s-a răsturnat
- Germania: Doi copii răniți după ce Dacia în care se aflau a lovit remorca unui camion