Norme de poluare mai stricte pentru mașini și camionete

Norme de poluare mai stricte pentru mașini și camionete

Uniunea Europeană (UE) a stabilit, luni, noi standarde stricte de emisii de dioxid de carbon (CO2) pentru autoturisme şi vehicule utilitare uşoare, respectiv pentru autoturisme şi camionete, informează Ministerul Transporturilor (MT).


„În acest fel, UE va fi mai aproape de îndeplinirea obiectivelor sale în materie de climă şi se va asigura faptul că producătorii de autoturisme contribuie la eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră”, au anunţat reprezentanţii Consiliului UE.

Scopul regulamentul adoptat astăzi de Consiliu este să garanteze că, din 2030, autoturismele noi vor emite, în medie, cu 37,5 % mai puţin CO2, iar camionetele noi, în medie, cu 31 % mai puţin CO2 comparativ cu nivelurile din 2021.

 

Comisia a prezentat propunerea privind noul regulament în noiembrie 2017, ca parte a celui de al treilea pachet privind mobilitatea curată. Parlamentul European şi-a adoptat poziţia la 3 octombrie 2018. Consiliul a convenit asupra poziţiei sale (abordare generală) la 9 octombrie 2018. Negocierile cu PE au început la 10 octombrie 2018 şi s-au încheiat la 17 decembrie sub forma unui acord provizoriu, care a fost confirmat de ambasadorii la UE ai statelor membre la 16 ianuarie 2019. Adoptarea formală a noilor norme de către Consiliu astăzi reprezintă etapa finală a procedurii.

Scopul general al propunerii este de a contribui la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris şi la atingerea obiectivului la nivelul UE de reducere cu 30 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2005 pentru sectorul non-ETS (schema de comercializare a emisiilor) stabilit de Comisia Europeană, care este transpus în obiective naţionale în cadrul Regulamentului privind partajarea eforturilor.

Măsurile şi obiectivele propuse se bazează pe cadrul de politici privind clima şi energia şi pe Strategia privind uniunea energetică, ce urmăreşte reducerea emisiilor şi a consumului de energie în sectorul transporturilor. Necesarul redus de combustibili fosili va îmbunătăţi, de asemenea, siguranţa alimentării cu energie în UE şi va duce la reducerea dependenţei noastre de importurile de energie din ţări terţe.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.