Între 13.30 şi 22.00 ample vor fi restricţii de trafic
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Poliţia va survola, sâmbătă, Capitala, pe durata manifestărilor publice, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv), iar în acesta se va afla un poliţişt de la Brigada Rutieră care va transmite informaţii echipajelor de la sol. În Bucureşti sunt programate 14 evenimente, în mai multe zone urmând a exista restricţii de circulaţie între orele 13.30 şi 22.00.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a anunţat, vineri, într-o declaraţie de presă, că pentru manifestările publice programate sâmbătă în Capitală vor fi instituite restricţii de circulaţie între orele 13.30 şi 22.00 în mai multe zone şi pe mai multe sectoare.
Lista cu aceste restricţii va fi actualizată în permanenţă pe site-ul Brigăzii Rutiere şi pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.
Drăgan a precizat, de asemenea, că situaţia va fi monitorizată cu un elicopter al IGAv care va survola Capitala.
În interiorul acestuia se va afla un poliţist din Brigada Rutieră care va transmite informaţii echipajelor de la sol pentru a selua măsurile necesare în vederea prevenirii problemelor de orice fel.
În Capitală au loc, sâmbătă, 14 evenimente, inclusiv mitingul PSD, Gabriela Firea afirmând că va fi un test pentru autorităţi, în condiţiile în care în 2020 Bucureştiul va fi gazda Campionatului European de Fotbal şi trebuie să arate că este ca orice altă capitală europeană în care pot avea loc mute evenimente cu număr foarte mare de participanţi.
Firea a mai precizat că în cererea de autorizare pentru mitingul PSD a fost estimat un număr de 220.000 – 250.000 de persoane.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?