Grav accident între un CAMION și un autocar
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Un grav accident s-a produs în Lunca Corbului, județul Argeș, între un autocar și un camion astăzi dimineața.
Circulaţia este blocată sâmbătă pe DN 65, între Piteşti şi Slatina, din cauza accidentului produs în localitatea argeşeană Lunca Corbului, eveniment rutier în care a fost implicat un autocar.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în accident au fost implicate un autoturism, două autotrenuri şi un autocar, arată huff.ro.
Un autocar a fost implicat într-un accident rutier pe DN 65, în zona localităţii Lunca Corbului, fiind raportate mai multe persoane rănite, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Cei care au sunat la 112 au anunţat că în urma accidentului s-au înregistrat între trei şi cinci victime.
„Până în acest moment au primit îngrijiri medicale trei persoane, dintre care una în stop cardio-respirator”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.
La faţa locului au intervenit iniţial trei ambulanţe, două autospeciale SMURD, un echipaj de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă, cărora li s-au adăugat o autospecială de transport victime multiple şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.
Articole înrudite
- ATENȚIE Controale mai dure la granița cu Germania
- Droguri de peste 1.000.00 euro ascunse într-un camion din România, printre fructe
- Un camion cu bani s-a răsturnat. Erau proaspăt tipăriți
- 300 de autoturisme au făcut pană după ce un camion a pierdut kilograme de cuie
- Un camion încărcat cu cauciucuri a ars ca o torță